Taina cantului ei. Seria „Miresele din Muntele Speranței” – vol. 3
Autor : Mary Connealy
£14.50
1 în stoc
Descriere
Miresele din Muntele Speranței de Mary Connealy cuprinde 3 volume, „Taina cantului ei” este ultimul volum al seriei.
Vol. 3:
El vânează nelegiuiți.
Ea se ascunde de ochii tuturor.
După ce fiecare petrece iarna singur și se gândește la viața lui, vor fi oare gata să profite de cea de-a doua șansă care li se oferă?
La scurt timp după ce ambele ei surori pleacă și se căsătoresc, Ursula Nordegren este singura care rămâne paralizată de temerile bunicii cu privire la lumea de departe. Dar, după o iarnă de izolare, chiar și ea cântărește din nou serios toate aceste amenințări. Nu apucă bine să coboare de pe Muntele Speranței, că dă peste un străin rănit grav și își dă seama că s-ar putea ca Dumnezeu să fi avut și alte intenții cu ea când a îndemnat-o să plece.
Wax Mosby se crede un pistolar iscusit tocmit de alții, dar cu principii. Însa identitatea aceasta este profund afectată când își dă seama că s-a lăsat ademenit ca un prost să îi alunge pe nedrept pe soții Warden și familia lor. Își petrece iarna făcând planuri să urce pe Muntele Speranței, să îi găsească pe cei doi soți și își răscumpere fapta. Dar, rănit fiind în timpul urcușului, ultima persoană la care se așteaptă să îl salveze este o frumoasă blondă cu glas de înger.
Pe măsură ce atât Ursula, cât și Wax se gândesc la ce înseamnă să trăiască o viață nouă, cei doi descoperă că au o legătură neașteptată. Împreună cu surorile Ursulei, cei doi fac tot ce le stă în putință să ajute familia Warden să-și recapete ferma, odată cu venirea primăverii.