Groparul lui Dumnezeu

“Ca agnostic in adevaratul sens al cuvantului, consider totusi cartea lui John Lennox a fi cu totul de natura sa te faca sa‑ti pui intrebari … Este o carte bine scrisa, care va contribui la solutionarea dezbaterilor asupra unei chestiuni fundamentale.”

— Alan Emery, profesor emerit de genetica umana, Universitatea din Edinburgh

“O reevaluare sclipitoare a relatiei dintre stiinta si religie, care arunca o lumina noua, binevenita, asupra dezbaterilor majore din ziua de azi. O lectura neaparat necesara pentru toti cei care reflecteaza asupra celor mai importante chestiuni ale vietii.”

— Alister McGrath, profesor de teologie, slujire si educatie, King’s College, Londra

“Aceasta lucrare este mai mult decat o analiza critica a intrebarii puse din titlul ei. Este o carte stiintifico‑politista, de natura sa‑l tina pe cititor in suspans, pe masura ce dovezile sunt puse la locul lor, una cate una.”

— Keith Frayn, profesor de metabolism uman, Universitatea din Oxford

“«Groparul lui Dumnezeu» este o contributie importanta la dezbaterile si intrebarile cu privire la originea universului si a legilor lui fizice, la originea designului biologic complex si a scopului omenirii (daca exista vreunul).”

— Chris Paraskeva, profesor de oncologie experimentala, Universitatea din Bristol

“Nu exista dezbatere mai importanta decat aceasta: stiinta fata‑n fata cu religia. Insa ea trebuie reluata cu o intelegere clara a ceea ce inseamna de fapt si stiinta si religia. Lennox a facut acest lucru intr‑un mod admirabil.”

— Colin Tudge, The Guardian

“O demolare totala a incercarii lui Dawkins de a extrapola din domeniul biologiei in cel al religiei.”

Melanie Phillips, The Spectator

Despre autor

John C. Lennox MA PhD DPhil DSc este profesor de matematica la Universitatea din Oxford. A participat la dezbateri avandu‑i ca oponenti pe Richard Dawkins si pe Christopher Hitchens si a sustinut conferinte in multe universitati din intreaga lume. Este in mod special interesat de interfata dintre stiinta, filosofie si teologie. Locuieste langa Oxford, impreuna cu sotia sa, Sally.

Cuprins

Prefata
1. Razboiul viziunilor asupra lumii
2. Sfera si limitele stiintei
3. Reductie, reductie, reductie
4. Arhitectul “Univers”?
5. Arhitectul “biosfera”?
6. Natura si orizontul evolutiei
7. Originea vietii
8. Codul genetic si originea lui
9. Informatia
10. Masina maimuta
11. Originea informatiei
12. Violarea legilor naturii? Mostenirea lasata de David Hume
Epilog
Referinte
Index

Extrase din carte

In anul 2006, la o conferinta tinuta la Salk Institute for Biological Sciences, in orasul La Jolla din California, s-a discutat tema: “Dincolo de credinta: stiinta, religia, ratiunea si supravietuirea”. Ca raspuns la intrebarea daca stiinta ar trebui sa inlature religia, Steven Weinberg, laureat al premiului Nobel, a spus: “Lumea trebuie sa se trezeasca din lungul cosmar al religiei … Trebuie ca noi, oamenii de stiinta, sa facem tot ceea ce putem pentru a subrezi edificiul religiei, iar acest lucru ar putea fi cea mai importanta contributie a noastra la binele civilizatiei”. Deloc surprinzator, Richard Dawkins a mers chiar mai departe cu afirmatiile sale: “Sunt complet satul de felul in care creierul oamenilor a fost spalat in incercarea de a-i face sa acorde respect religiei”. Si totusi… Sunt adevarate toate aceste afirmatii? Pot fi toti oamenii religiosi catalogati drept insuficient informati si plini de prejudecati? Unii dintre ei, trebuie stiut, sunt oameni de stiinta care au primit premiul Nobel. Sunt acestia caracterizati de speranta de a gasi un colt intunecat al universului, pe care stiinta sa nu-l poata niciodata lumina? Cu siguranta ca o astfel de descriere nu este onesta si nici adevarata, cand ne gandim la unii dintre pionierii stiintei moderne, care, precum Kepler, au sustinut ca ceea ce i-a inspirat si i-a condus tot mai sus in cautarile lor stiintifice a fost tocmai convingerea ca exista un Creator. Pentru ei, acele colturi intunecate ale universului pe care stiinta incepea sa le lumineze pe rand nu constituiau altceva decat dovezi ample ale ingeniozitatii lui Dumnezeu. Si cum stau lucrurile in ce priveste biosfera? Complexitatea ei uluitoare este oare doar aparent proiectata, asa cum crede Richard Dawkins, devotatul aliat al lui Peter Atkins? Poate ratiunea sa fie zamislita prin procese naturale necontrolate, care lucreaza, sub constrangerea legilor naturii, asupra materiilor elementare ale universului, intr-un fel aleatoriu? Iar ca solutie la problema relatiei dintre minte si trup se poate oare spune, simplu, ca ratiunea “a aparut” din trupul material prin procese necontrolate, lipsite de orice ratiune?”

* * *

Anthony Flew, eminentul filozof britanic care, pentru o perioada indelungata, a fost liderul intelectual al ateismului, este de o alta parere. Intr-un interviu acordat postului de radio BBC, el a afirmat ca o Fiinta superinteligenta este singura explicatie satisfacatoare cu privire la originea vietii si la complexitatea naturii. O astfel de afirmatie, facuta de un ganditor de calibrul lui Flew, a dat un nou impuls dezbaterii viguroase, pe alocuri chiar incinse, cu privire la “designul inteligent”.”

* * *

Intr-un articol fascinant, Public Education and Intelligent Design [Invatamantul public si designul inteligent], Thomas Nagel, un cunoscut ateu, profesor de filozofie in New York, scrie: “Scopurile si intentiile lui Dumnezeu — daca exista un dumnezeu — precum si natura voii Sale, nu pot fi subiecte ale unei teorii stiintifice, nici ale explicatiei stiintifice. Dar aceasta nu inseamna ca nu pot exista dovezi stiintifice in favoarea sau impotriva interventiei in ordinea naturala a unei astfel de cauze neguvernate de legile naturale”.”

* * *

Propun insa ca mai intai sa ne facem o idee despre adevaratul raport credinta/necredinta in Dumnezeu, in randurile comunitatii stiintifice. Unul dintre cele mai interesante sondaje in aceasta privinta este cel condus de Edward Larsen si Larry Witham, in 1996, si publicat in revista Nature. Acest sondaj a fost o repetare a unuia facut in anul 1916 de catre profesorul Leuba, in care 1000 de oameni de stiinta (alesi la intamplare din catalogul American Men of Science, din anul 1910) au fost intrebati daca ei cred intr-un Dumnezeu care raspunde la rugaciuni si in nemurirea sufletului — ceea ce, remarcati, este cu mult mai specific decat credinta intr-o oarecare fiinta divina. Doar 70% dintre cei intrebati au dat un raspuns, iar dintre acestia, 41,8% au raspuns cu da, 41,5% au raspuns cu nu, iar 16,7% s-au declarat agnostici. In sondajul facut in 1996, procentajul de raspuns a fost de 60%, dintre care 39,6% au raspuns cu da, 45,5% au raspuns cu nu, iar 14,9% s-au declarat agnostici. Aceste statistici au primit diferite interpretari in presa, pe principiul paharului pe jumatate plin sau pe jumatate gol. Unii le-au folosit ca pe o dovada a supravietuirii credintei, altii, ca pe o dovada a constantei necredintei. Probabil ca cel mai surprinzator lucru este ca diferenta dintre numarul oamenilor de stiinta credinciosi si cel al oamenilor de stiinta necredinciosi a ramas destul de mica in decursul celor optzeci de ani de imensa crestere a cunoasterii stiintifice, lucru care contrasteaza puternic cu perceptia publica dominanta din zilele noastre.”