Al doisprezecelea ceas – Seria Secretul Trandafirului vol. 1
Autor : Michael Phillips
Baronul von Dortmann se dedică familiei sale cu aceeași pasiune cu care își îngrijește trandafirii din preţioasa lui grădină, care ocupă un loc special în inima lui. Aici poartă nenumărate conversaţii cu fiica lui, Sabina, transmiţându-i minunate lecţii de viaţă despre Dumnezeu, Creaţie și iubire.
£16.00
1 în stoc
Descriere
PRUSIA, 1937
Baronul von Dortmann se dedică familiei sale cu aceeași pasiune cu care își îngrijește trandafirii din preţioasa lui grădină, care ocupă un loc special în inima lui. Aici poartă nenumărate conversaţii cu fiica lui, Sabina, transmiţându-i minunate lecţii de viaţă despre Dumnezeu, Creaţie și iubire.
Deși este încă foarte tânără, superba Sabina cucerește deja două inimi: pe a lui Matthew, un tânăr american, și pe a lui Gustav, fiul contelui din vecini.
În ritmul domol al vieţii de la ţară, baronul veghează asupra moșiei sale cu ochi de tată și de grădinar. Din păcate, moșia este vegheată și de alţi ochi…
Pe neașteptate, în Polonia se dezlănţuie furtuna – tunetele și fulgerele blitzkriegului german – și aceasta va schimba viaţa familiei Dortmann pentru totdeauna. Baronul va trebui să ia cea mai grea decizie din viaţa lui, iar Sabina, să descopere secretul trandafirului.
Michael Phillips este autorul a peste o sută de cărţi de ficţiune și non-ficţiune. Operele sale s-au vândut în peste șase milioane de exemplare. Michael locuiește împreună cu soţia sa, Judy, în Eureka, California.
Numai clienții autentificați, care au cumpărat acest produs, pot să scrie o recenzie.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.