O istorie a Orientului Mijlociu
Autor : Peter Mansfield
Cartea lui Peter Mansfield este unanim considerată una dintre cele mai autorizate sinteze de istorie a Orientului Mijlociu. Autorul, diplomat, apoi jurnalist, a petrecut mulţi ani în această tumultuoasă zonă a lumii în care, de milenii, musulmanii, creştinii şi israeliţii îşi dispută stăpånirea unor teritorii în mare parte aride, dar esenţiale pentru identitatea lor culturală şi religioasă.
£19.00
Stoc epuizat
Descriere
Cartea lui Peter Mansfield este unanim considerată una dintre cele mai autorizate sinteze de istorie a Orientului Mijlociu. Autorul, diplomat, apoi jurnalist, a petrecut mulţi ani în această tumultuoasă zonă a lumii în care, de milenii, musulmanii, creştinii şi israeliţii îşi dispută stăpånirea unor teritorii în mare parte aride, dar esenţiale pentru identitatea lor culturală şi religioasă. Avånd privilegiul de a cunoaşte direct puternicele frămåntări ale unei lumi atåt de diferite de Europa, autorul a avut şi mijloacele de a elabora pentru publicul occidental un ghid de înţelegere a complicatei istorii a regiunii. Rezultatul este o istorie admirabil alcătuită, surprinzător de limpede, care începe cu vremurile biblice şi care devine alertă, luxuriantă şi bogată în observaţii economice, sociale şi culturale odată cu expediţia pornită în 1798 de Napoleon în Egipt şi în Siria. Vom vedea cum, în două sute de ani, din vechile provincii ale Imperiului Otoman s-au ridicat statele care nici astăzi nu şi-au găsit liniştea şi configuraţia definitive, oscilånd între tradiţia islamică şi modernitatea occidentală. Vom descoperi rădăcinile fundamentalismului islamic şi efectele sale în Israel, în lumea arabă şi mai ales în Siria, odată cu izbucnirea războiului civil în 2011.
O postfaţă semnată de Valentin Naumescu, specialist în relaţii internaţionale, completează capitolele cu care Nicolas Pelham a adus la zi volumul, oferind informaţii şi explicaţii despre înfricoşătoarea entitate căreia în fiecare zi emisiunile de ştiri îi spun, pur şi simplu, Statul Islamic.
„Volumul de faţă aduce celor interesaţi de trecutul Orientului Mijlociu o perspectivă echilibrată, dar nu lipsită de optica britanică, substanţială, dar nu abundånd în detalii, riguros fundamentată, dar nu fără o doză de intuiţie relaxată asupra proceselor politice ale regiunii. Este cu adevărat nevoie de o capacitate de sinteză ridicată, de un acut simţ al esenţialului şi de o concizie a naraţiunii de tip jurnalistic pentru a acoperi în aproximativ cinci sute de pagini o poveste atåt de densă şi atåt de bogată în evenimente relevante.“ (Valentin NAUMESCU)
„Cea mai bună privire de ansamblu asupra evenimentelor politice, rivalităţilor regionale şi aspectelor economice din lumea arabă contemporană.“ (The Washington Post Book World)
Numai clienții autentificați, care au cumpărat acest produs, pot să scrie o recenzie.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.