Prizonierii sperantei
Autor : Visky Ferenc jr
Tema acestei carti este istoria trecerii lor prin focul curatitor al incercarii. Compilate pe paginile ei, gasim povestiri simple, dar dramatice, care par sa se repete. …
£14.00
Stoc epuizat
Descriere
În dubla lor calitate, de prizonieri de conștiință și de credință, persoanele prezente în această carte depun o strălucită mărturie cu privire la modul în care au supraviețuit regimului de exterminare din închisorile comuniste, încercărilor de nedescris prin care socialismul ateist a vrut să șteargă din inimile lor, dar și din întreaga societate, tot ce era legat de Dumnezeu și de credința în El.
Nu numai că au supraviețuit torturilor, bestialităților, dar datorită statorniciei credinței lor, Vestul a aflat de ei și astfel s-a pornit schimbarea. Eliberarea lor a fost răspunsul lui Dumnezeu la rugăciunile înălțate de ei.
Tema acestei cărți este istoria trecerii lor prin focul curățitor al încercării. Compilate pe paginile ei, găsim povestiri simple, dar dramatice, care par să se repete. …
Intenția cu care am adunat laolaltă aceste scrieri inedite are o triplă semnificație. În primul rând, am vrut să rămână scrise pentru istorie și, în special, pentru istoria Bisericii. În al doilea rând, am dorit să fie o mărturie de credință, care să dăinuie prin puterea exemplului. Și nu în ultimul rând, am dorit să aduc un sincer omagiu martirilor, care prin viața lor au arătat cu consecvență și credință spre Dumnezeul atotputernic.
Din Cuvânt-înainte
Visky Ferenc jr
Numai clienții autentificați, care au cumpărat acest produs, pot să scrie o recenzie.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.