Perle duhovnicesti

 

Autor : Richard Wurmbrand

Nu toate gandurile cuprinse in carte au tinuta unui aforism. Unele sunt cugetari mai largi, in forma de invatatura practica, dar toate sunt patrunse de duhul Scripturii Sfinte: mustesc de adevarul ei. Si, mai ales, aceste „perle” au crescut in adancul marii suferintelor; acolo s-au slefuit, pentru ca sa fie folositoare spre mantuirea tuturor celor ce le primesc, prin credinta in Cel care, prin suferinta si moarte – ISUS CRISTOS – a platit pretul rascumprararii intregii omeniri.

£12.00

2 în stoc

Descriere

 

Culese şi ordonate de NICOLAE MOLDOVEANU

Nu toate gândurile cuprinse în carte au ţinuta unui aforism. Unele sunt cugetări mai largi, în forma de învăţătură practică, dar toate sunt pătrunse de duhul Scripturii Sfinte: mustesc de adevărul ei. Şi, mai ales, aceste „perle” au crescut în adâncul mării suferinţelor; acolo s-au şlefuit, pentru ca să fie folositoare spre mântuirea tuturor celor ce le primesc, prin credinţa în Cel care, prin suferinţă şi moarte – ISUS CRISTOS – a plătit preţul răscumpărării întregii omeniri. Prin El ne-au venit harul şi adevărul. Cugetările adunate aici sunt o sinteză a gândirii acestui mare slujitor al lui Cristos, un imbold spre cercetare, o hrană a gândirii.
–Nicolae Moldoveanu

– fragment –

În măsura în care ne îndepărtăm de Dumnezeu, adevărul se îndepărtează de noi. Fără adevărul deplin, viaţa ta va fi un eşec, iar dacă eşti o persoană talentată, va fi o catastrofă pentru alţii. Mai greu e să trăieşti o zi în adevărata ascultare, decât un an în intenţii şi planuri mari. Biruinţa desăvârşită este să te biruieşti pe tine însuţi.

Bucuria în Hristos nu este o chestiune de temperament. Toţi credincioşii, indiferent de temperament, au bucuria negrăită şi strălucită. Temperamentul decide numai felul de exprimare a bucuriei. Isus este Domnul bucuriei. Bucură-te că ai un Dumnezeu, care-ţi este Tată! Bucură-te că ai un Mântuitor, care-ţi dă har – Isus Hristos! Bucură-te, gândindu-te că necazurile sunt şcoala desăvârşirii. Fiecare zi pe care ai trăit-o fără bucurie este o pagubă de neînlocuit. Respingerea bucuriei este respingerea creaţiei lui Dumnezeu. Oamenii din lume nu înţeleg bucuria creştinilor care suferă, după cum nici broasca dintr-o fântână nu înţelege ce este un ocean. Bucuria omului credincios, ca şi mirosul florilor nu se nasc dintr-un suflet veşted. Nu tristeţea, ci bucuria Îl onorează pe Dumnezeu în viaţa celor credincioşi.

Domnul nu se luptă pentru cel ce nu face el însuşi paşi înainte. În lupta dintre idei, biruinţa finală nu poate fi decât a creştinilor. Biserica nu este o societate de sfinţi perfecţi, ci de candidaţi la sfinţenia perfectă. Ai grijă să nu alergi în zadar, dacă nu alergi cu adevărata biserică. Omul drept e îndrăzneţ ca leul, dar plăcut şi blând ca mielul. Egoismul este prima verigă din lanţul lung al oricăror vicii. Nu fi atât de blând încât să renunţi la îndeplinirea scopului tău. Antidotul sălbăticiei este blândeţea. A umbla trist după ce ai mărturisit că Isus ţi-a iertat păcatele este un păcat. Omul drept este îndrăzneţ ca leul, dar şi plăcut şi blând ca mielul.

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Numai clienții autentificați, care au cumpărat acest produs, pot să scrie o recenzie.