Intelegand Apocalipsa

 

Autor : Amir Tsarfati

Modul în care planul lui Dumnezeu pentru viitor îți poate schimba viața din prezent

 

£13.00

1 în stoc

Descriere

 

Modul în care planul lui Dumnezeu pentru viitor îți poate schimba viața din prezent

Incursiune în ultima carte a Bibliei

Cartea Apocalipsa a fost scrisă pentru că Dumnezeu dorește ca noi să știm ce ne rezervă viitorul. Pentru credincioși, adevărurile profetice pe care le conține, aduc înțelepciune, siguranță și discernământ – pentru cei necredincioși însă, Apocalipsa este o invitație la a beneficia de harul lui Dumnezeu cât mai este timp.

Scriitor de succes, Amir Tsarfati, analizează ceea ce face de cunoscut Apocalipsa referitor la vremurile sfârșitului și ce urmează acestora. Îndrumat de o învățătură accesibilă care lasă Scriptura să vorbească pentru sine, vei avea ocazia să descoperi:

• evenimentele pe care credincioșii și necredincioșii le vor trăi înaintea, în timpul și după marele necaz
• planul pe care Domnul L-a pregătit specific pentru poporul Israel în vremurile de pe urmă
• încurajarea, provocările și avertizarea pe care Cristos Însuși Le-a lăsat pentru a ne pregăti pentru revenirea Sa