Bine ați venit la libraria noastră online Cărți Creștine!
Free Call

Costul uceniciei

£14.00

Autor : Dietrich Bonhoeffer

Costul uceniciei, penultima carte antuma a lui Dietrich Bonhoeffer, constituie o analiza lucida a harului ieftin, caracterizat de autor drept „dusmanul de moarte al bisericii noastre”. Desi profund ancorata in realitatile sumbre ale Germaniei interbelice, analiza necrutatoare a autorului si-a depasit cu mult epoca, intrand, astfel, in repertoriul spiritualitatii crestine fara varsta.

2 în stoc

SKU: 22294 Categorii: , Etichete: , Product ID: 3596

Descriere

Un comentariu deosebit de apreciat al Predicii de pe Munte, având ca temă centrală diferența dintre harul ieftin și harul costisitor – chemarea lui Hristos, „pentru care ucenicii părăsesc mrejele și Îl urmează“.

„Costul uceniciei”, penultima carte antumă a lui Dietrich Bonhoeffer, constituie o analiză lucidă a harului ieftin, caracterizat de autor drept „dușmanul de moarte al bisericii noastre“. Deși profund ancorată în realitățile sumbre ale Germaniei interbelice, analiza necruțătoare a autorului și-a depășit cu mult epoca, intrând, astfel, în repertoriul spiritualității creștine fără vârstă.

Harului ieftin (principala maladie spirituală care îl preocupa), Bonhoeffer îi opune fără ezitare harul costisitor – „chemarea lui Hristos, pentru care ucenicii părăsesc mrejele și Îl urmează“. Cu referire la această chemare, Bonhoeffer scria, în mod profetic: „Cine pășește pe drumul uceniciei se supune morții lui Isus, își dă viața lui morții. […] Fiecare chemare a lui Hristos duce la moarte.“ Desigur, autorul avea în vedere „omorârea omului nostru vechi“, care are loc prin chemarea făcută de Isus, dar, pentru el, afirmația s-a dovedit adevărată nu doar la nivel lăuntric, ci și la nivelul întregii sale existențe: Bonhoeffer a pășit el însuși în părtășia martiriului, fiindcă a refuzat radical compromisul cu regimul național-socialist aflat la putere în Germania.

„Costul uceniciei”, scrisă în mare parte sub forma unui comentariu la Predica de pe Munte, respiră o mare prospețime spirituală, datorită faptului că, în viața autorului, harul și ucenicia s-au îngemănat indisolubil. Bonhoeffer scrie cu fervoare, polemizând, nu de puține ori, cu establishment-ul teologic al vremii sale. Retorica sa nu este însă un exercițiu al teologului „de fotoliu“, ci expresia pasiunii ucenicului care a primit harul costisitor.

Dietrich Bonhoeffer (1906 – 1945), pastor și teolog luteran educat la Tübingen, Berlin și New York, a lăsat o bogată moștenire teologică, publicată mai ales postum. S-a dovedit inflexibil în relația cu partidul nazist, care a încercat să „alinieze” Biserica Evanghelică la propriile scopuri politice. Apărător neobosit al cauzei Bisericii Mărturisitoare, n-a ezitat să pregătească pastori în clandestinitate, la Finkenwalde (astăzi, Szczecin-Zdroje, Polonia) sau în diverse localități din Pomerania. Pentru implicarea în rezistența antinazistă, a fost întemnițat și condamnat la moarte prin spânzurare. Execuția a avut loc la Flossenbürg, la 9 aprilie 1945, cu o lună înainte de capitularea Germaniei.

În această carte, Bonhoeffer comentează pericopele din sinoptici despre chemarea la ucenicie şi vede în Predica de pe Munte un îndrumar spre o ucenicie consecventă. Autorul încearcă să descopere acelaşi lucru şi în textele pauline. Cartea prezintă fără ocolişuri cât de mare este preţul pe care trebuie să-l plătească un creştin în ucenicie. „Harul costisitor” care pe om „îl costă viaţa” este mesajul Evangheliei… Ascultarea de Hristos, ucenicia, este ceea ce face dintr-un om un credincios. Această ucenicie nu înseamnă urmarea unui program etic sau a anumitor norme morale. Ucenicia este legătura concretă cu Hristos, viaţa trăită în ascultare concretă.

— Christiane Tietz

Cuprins

Abrevieri
Nota editorului
Prefață la ediția în limba română
Repere cronologice
Prefața autorului

Partea I
1. Harul costisitor
2. Chemarea la ucenicie
3. Ascultarea simplă
4. Ucenicia și crucea
5. Ucenicia și individul
6. Predica de pe Munte
Matei 5: Despre „extraordinarul” vieții creștine
Fericirile
Comunitatea vizibilă
Dreptatea lui Hristos
Fratele
Femeia
Sinceritatea
Răzbunarea
Dușmanul — „extraordinarul”
Matei 6: Despre caracterul ascuns al vieții creștine
Dreptatea înfăptuită în ascuns
Rugăciunea făcută în ascuns
Caracterul ascuns al vieții evlavioase
Simplitatea vieții lipsite de griji
Matei 7: Separarea comunității ucenicilor
Ucenicul și cei necredincioși
Marea separare
Concluzie
7. Mesagerii
Secerișul
Apostolii
Lucrarea
Suferința mesagerilor
Hotărârea
Rodul

Partea a II-a
Biserica lui Isus Hristos și ucenicia
8. Preliminarii
9. Botezul
10. Trupul lui Hristos
11. Comunitatea vizibilă
12. Sfinții
13. Chipul lui Hristos

Postfață la ediția în limba germană
Bibliografie
1. Bibliografie folosită de Bonhoeffer
2. Bibliografie folosită de editorii germani
3. Bibliografie selectivă despre Costul uceniciei
Indice tematic
Indice de referințe biblice
Indice de persoane

 

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Numai clienții autentificați care au cumpărat acest produs pot lăsa o recenzie.