Biblia ca literatura

Autor : Gordon D. Fee & Douglas Stuart

Cartea de faţă a fost scrisă din dorinţa de a-i ajuta pe oamenii lui Dumnezeu să înţeleagă mai bine Scriptura, şi astfel să-şi trăiască viaţa într-o măsură mai mare conform revelaţiei ei.

£13.50

1 în stoc

Descriere

Biblia ca literatură. Principii hermeneutice

Peste 900000 de exemplare in limba engleză vândute

Ediția a II-a

„O abordare practică a studiului biblic, într-o manieră ușor de înțeles.“

—Bookstore Journal

Cum sa obtii beneficiul maxim din Biblie

Prăpastia culturală dintre lumea noastră şi cea în care au fost scrise iniţial cărţile Bibliei creează adesea dificultăţi în înţelegerea Cuvântului lui Dumnezeu pentru noi azi, „acum şi aici“. Deoarece Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu exprimat în cuvinte omeneşti, în anumite momente ale istoriei, vom fi încurajaţi să ştim că Dumnezeu rosteşte acelaşi Cuvânt, neschimbat, şi secole mai târziu, în situaţiile cu care ne confruntăm noi. Dar, ca să auzim bine acest Cuvânt al lui Dumnezeu, avem nevoie de o mână de ajutor pentru a înţelege cuvintele respective în contextul lor iniţial, precum şi modul în care diferitele forme de revelaţie biblică traversează secolele şi ne vorbesc nouă astăzi.

Cartea de faţă a fost scrisă din dorinţa de a-i ajuta pe oamenii lui Dumnezeu să înţeleagă mai bine Scriptura, şi astfel să-şi trăiască viaţa într-o măsură mai mare conform revelaţiei ei. Ea îşi propune să discute cele câteva genuri (forme) literare pe care le îmbracă Cuvântul lui Dumnezeu în paginile Bibliei şi să ofere linii călăuzitoare practice pentru o interpretare mai corectă a lor. Intenţia cărţii nu este să descurajeze citirea devoţională a Bibliei, ci să încurajeze tratarea textului biblic cu maximă seriozitate. Autorii ei ne încurajează „să iubim Cuvântul Său cu întreaga noastră fiinţă, adică atât cu mintea, cât şi cu inima noastră, aşa cum trebuie să-L iubim şi pe Dumnezeu“.

Gordon D. Fee este profesor de Noul Testament la Regent College, din Vancouver, Canada.

Douglas Stuart este profesor de Vechiul Testament la Seminarul Gordon-Conwell, din Boston, Statele Unite.

Cuprins

Prefață la ediția în limba română
Prefață la ediția în limba engleză
1. Introducere: necesitatea interpretării
2. Instrumentul de bază: o traducere bună
3. Epistolele: să învățăm să gândim contextual
4. Epistolele: întrebările hermeneutice
5. Narațiunile Vechiului Testament: modul corect de folosire
6. Faptele Apostolilor: problema precedentului istoric
7. Evangheliile: o singură povestire, mai multe dimensiuni
8. Pildele: înțelegi ideea?
9. Legea: stipulațiile legământului pentru Israel
10. Profeții: aplicarea legământului în Israel
11. Psalmii: rugăciunile lui Israel și ale noastre
12. Înțelepciunea: atunci și acum
13. Apocalipsa: imagini ale judecății și speranței
Apendice
Indice de nume proprii

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Numai clienții autentificați care au cumpărat acest produs pot lăsa o recenzie.