Privind tinta la Isus

Descriere

O priveliste a Evangheliei vesnice sau privirea sufletului la Isus in timp ce El savarseste mareata lucrare de mantuire a omului, de la inceput la sfarsit

Privirea sufletului la Isus Hristos in timp ce savarseste mareata lucrare de mantuire!

Cuvintele de deschidere ale acestei carti:

„Sa ne uitam tinta la Capetenia si Desavarsirea credintei noastre, adica la Isus.”

Cel mai splendid subiect de discutie si de scriere este ISUS HRISTOS. Citind lucrarile lui Cicero, Augustin le-a laudat pentru elocventa lor, dar a continuat spunand: „Nu sunt dulci pentru ca numele lui Isus nu este in ele”. Iar marturisirea lui Bernard este asemanatoare: „Daca scrii, nu ma delectez cu ceea ce scrii daca nu citesc numele Isus acolo; daca discuti sau dezbati, nu ma delectez cu aceste discutii daca numele Isus nu se aude in ele”. Intr-adevar, tot ce spunem nu este decat fara gust daca nu este presarat cu aceasta sare – „n-am avut de gand sa stiu intre voi altceva (spune Pavel) decat pe Isus Hristos si pe El rastignit”. Inainte de a predica printre corinteni, el a hotarat ca acesta urma sa fie singurul punct al cunoasterii despre care sa poata afirma ca are pricepere si a decis ca in decursul slujirii sale, se va trudi sa aduca oamenii la acest punct; acesta a fost lucrul pe care l-a transformat in „largimea, lungimea, adancimea si inaltimea” cunoasterii sale; „ba inca, si acum (spune el) privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, fata de pretul nespus de mare al cunoasterii lui Hristos Isus, Domnul meu.” (Ef. 3:18, Fil. 3:8)

In aceasta cunoastere a lui Hristos, exista un „pret nespus de mare” fata de toate celelalte cunoasteri din lume; nu exista nimic mai placut si mai mangaietor, mai insufletitor si inviorator, mai fermecator si mai satisfacator pentru suflet. Numai Hristos este Soarele si Centrul tuturor adevarurilor divine revelate; iar noi nu putem predica nimic altceva, ca fiind obiectul credintei noastre si elementul necesar al mantuirii sufletului nostru, care sa nu se intalneasca in Hristos sau care sa nu faca referire la Hristos, intr-un fel sau altul; numai Hristos este intregul fericirii omului, Soarele care il lumineaza, Medicul care il tamaduieste, Zidul de foc care il apara, Prietenul care il mangaie, Margaritarul care il imbogateste, Chivotul care il sprijina, Stanca ce il sustine in cele mai mari presiuni, „ca un adapost impotriva vantului si ca un loc de scapare impotriva furtunii, ca rauri de apa intr-un loc uscat si ca umbra unei stanci mari intr-un pamant ars de sete” (Isaia 32:2). Numai Hristos este scara dintre pamant si cer, Mijlocitorul dintre Dumnezeu si om, o taina pe care ingerii din ceruri doresc sa o afle, sa o iscodeasca si sa priveasca in ea (1 Pet. 1:12).

Iata un subiect binecuvantat intr-adevar; cine nu s-ar bucura sa-l cerceteze, sa se familiarizeze cu el? „Viata vesnica este aceasta: sa Te cunoasca pe Tine, Singurul Dumnezeu, si pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.” (Ioan 17.3). Veniti deci, haideti sa privim la acest Fiu al neprihanirii; o astfel de privire nu ne poate aduce nici un rau, ci numai bine. Intr-adevar, daca privim lung la soarele natural, ochii nostri pot orbi, iar fetele ni se pot innegri, dar daca privim tinta la Isus, ochii nostri vor fi mai limpezi, iar fetele mai frumoase. Daca „lumina ochiului inveseleste inima ” (Prov. 15:30), cu cat mai mult va fi astfel cand avem un obiect atat de binecuvantat la care sa privim? Asa cum Hristos este mai minunat decat lumea intreaga, la fel, aceasta priveliste intrece toate celelalte privelisti; este rezumatul fericirii crestinului, chintesenta indatoririlor evanghelice – a privi tinta la ISUS.

In text avem actul (de a privi tinta) si obiectul (Isus). In original, actul este foarte energic, aphorontes eis, pe care limba romana nu il exprima in totalitate; a privi tinta semnifica o dezlipire, o intoarcere a ochilor de la un obiect spre altul; sunt doua expresii – apo si eis – una semnifica o intoarcere a ochiului de la toate celelalte lucruri, iar cealalta o fixare rapida a ochiului asupra unui astfel de obiect, si numai asupra unuia de acest fel. Asadar, este atat o intoarcere a privirii, cat si o fixare a privirii. Fixare asupra ce? Acesta este obiectul – o privire tinta la Isus – un nume care denumeste mila si marinimia lui, asa cum Hristos denumeste slujba si rolul lui.

Nu voi fi atat de curios incat sa intreb de ce este numit Isus, si nu Hristos; presupun ca Persoana este vizata, iar aceasta le implica pe amandoua. Sa observam numai lucrul acesta: ca Isus este cel mai pur nume evanghelic dintre toate celelalte nume – Isus nu era in dialectul Vechiului Testament; primul loc in care citim ca acest nume este dat lui Hristos este in Matei 1:21: „si-I vei pune numele Isus, pentru ca El va mantui pe poporul Lui de pacatele sale”. Unii fac observatia ca acest nume ISUS, I s-a dat de doua ori: o data inainte de moarte – Matei 1:21, iar apoi pentru totdeauna – Filipeni 2:10. Primul a fost un anunt al intrarii Sale in legamant cu Dumnezeu pentru a implini legea pentru noi si pentru a muri pentru pacatele noastre; al doilea a fost un anunt al unei persoane atat de meritorie care, pentru smerenia Sa a fost mai inaltata decat a fost orice alta persoana si decat va fi orice alta persoana.

La inceput, Isus a fost numele umil al harului Sau meritat; acum, Isus este numele inaltat al slavei Sale sublime. La inceput, evreii L-au rastignit pe Isus si Numele Lui; iar apostolul s-a indoit ca Isus era adevaratul Isus; dar acum Dumnezeu L-a inviat din morti si „L-a inaltat nespus de mult, si I-a dat Numele care este mai presus de orice nume; pentru ca in Numele lui Isus, sa se plece orice genunchi, al celor din ceruri, de pe pamant si de sub pamant” ( Fil. 2. 9,10). Intentia mea nu este sa insist asupra acestui nume in opozitie cu alte nume ale lui Hristos; El este deseori numit Hristos, Domnul, Mijlocitorul, Fiul lui Dumnezeu si Emanuel; de ce? Isus este toate acestea, Isus este Hristos, caci El este unsul lui Dumnezeu; Isus este Domnul, caci El are stapanire asupra intregii lumi; Isus este Mijlocitorul, caci El este Impaciuitorul dintre Dumnezeu si om; Isus este Fiul lui Dumnezeu, caci El a fost vesnic nascut inaintea tuturor lumilor; Isus este Emanuel, caci a fost intrupat si deci, Dumnezeu cu noi. Numai datorita faptului ca Isus inseamna Mantuitor si ca acest nume i-a fost dat pe aceasta baza: „caci El va mantui pe poporul Lui de pacatele Sale”, scopul meu va fi acesta – de a privi la Isus in special in timp ce savarseste marea lucrare a mantuirii noastre de la inceput la sfarsit. Intr-adevar, aceasta este vestea buna, Evanghelia, privilegiul evanghelic si indatorirea noastra evanghelica – DE A PRIVI TINTA LA ISUS.