Medalionul

Autor : Cathy Gohlke

Inspirată din istoria adevărată a zilelor negre ale Varșoviei, dar și a eroilor ei minunați, Medalionul ne creionează fața reală a războiului și a dezastrului lăsat de el în urmă, încurajându-ne să credem că, și atunci când totul pare pierdut, Dumnezeu ne va salva din nou!

 

SKU: 27013 Categorii: , Etichete: ,

£16.00

1 în stoc

Descriere

O poveste extraordinară despre curaj, sacrificiu și supraviețuire. Două familii sunt răvășite de un război, cum altfel dacă nu hidos, dar și legate pentru totdeauna de o fetiță care trebuie, cu orice chip, să supraviețuiască.

Varșovia, 1939. Aproape peste noapte, atacul fulgerător al germanilor a transformat străzile într-o zonă de război și a spulberat viața fiecărui cetățean − polonez, evreu sau de oricare altă naționalitate. Sophie Kumiega, o soție britanică ce lucra la biblioteca orașului, așteptă vești de la soțul ei, Janek, detașat de Forțele Aeriene poloneze în România. Deși este hotărâtă să își păstreze copilul încă nenăscut în siguranță, zilele care vin o vor arunca într-un vârtej de conspirații, determinând-o să se implice pentru a da o mână de ajutor, indiferent de riscuri.

Rosa și Itzhak Dunovich nu și-au imaginat niciodată că aveau să dea naștere copilului mult așteptat în ghetoul evreiesc al orașului. Și nu, nu au crezut că se vor despărți vreodată. Dar, pe măsură ce atrocitățile războiului se intensifică, Rosa realizează că fiica ei va rămâne în viață doar dacă este ascunsă în afara ghetoului, departe de mama ei. Așa că își rupe medalionul în două, păstrează o jumătate, iar pe cealaltă o pune la gâtul fetiței sale și speră să o regăsească, dacă vor supraviețui, după război.

Inspirată din istoria adevărată a zilelor negre ale Varșoviei, dar și a eroilor ei minunați, Medalionul ne creionează fața reală a războiului și a dezastrului lăsat de el în urmă, încurajându-ne să credem că, și atunci când totul pare pierdut, Dumnezeu ne va salva din nou!

CATHY GOHLKE a primit de trei ori premiul Christy Award pentru cea mai bună scriitoare. Romanele ei au fost traduse în mai multe limbi și se bucură de o călduroasă primire din partea cititorilor. Locuiește alături de soțul ei în Elkton, Maryland.

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Numai clienții autentificați, care au cumpărat acest produs, pot să scrie o recenzie.