Isus, Omul nostru in slava

Autor : A. W. Tozer

Contine mesaje din Epistola catre evrei

£10.00

1 în stoc

Descriere

Contine mesaje din Epistola catre evrei

Ati auzit in ultima vreme predici asupra adevarului biblic ca Mantuitorul si Domnul nostru inviat este acum Omul si Mijlocitorul nostru glorificat? Ca El sta la dreapta Maiestatii in locurile ceresti?

Invatatura este clara: Isus este acolo, inviat si glorificat la dreapta Maiestatii in locurile preainalte reprezentand copiii credinciosi ai lui Dumnezeu, Biserica Sa de pe pamant.

Aceasta trebuie sa fie cheia plictiselii noastre din crestinism: nu am pastrat o legatura foarte stransa cu Omul nostru din slava. In bisericile noastre, am tot facut toate lucrurile acelea bisericesti pe care le facem. Le-am facut cu priceperea si cu energia noastra. Insa fara o confirmare stralucitoare si constienta a prezentei lui Dumnezeu, un serviciu bisericesc poate fi foarte plictisitor si mortal. Ne ducem la biserica si aratam plictisiti – chiar si atunci cand se presupune ca noi cantam laudele lui Dumnezeu. Aratam plictisiti pentru ca suntem plictisiti. Daca s-ar face cunoscut adevarul, suntem plictisiti de Dumnezeu, dar suntem prea piosi ca sa recunoastem asta. Cred ca lui Dumnezeu I-ar placea daca un suflet onest si-ar incepe rugaciunea recunoscand: “Doamne, ma rog pentru ca stiu ca trebuie sa o fac, dar adevarul e ca nu vreau sa ma rog. Sunt plictisit de toata treaba asta!” Ma indoiesc ca Dumnezeu Se va mania in fata unei asemenea sinceritati. Mai degraba, cred ca va spune: “Ei bine, exista speranta pentru omul acesta! Omul acesta e onest cu Mine. Majoritatea oamenilor sunt plictisiti de Mine si nu vor s-o recunoasca.”

In vremea noastra intunecata, Dumnezeu ni L-a dat pe Isus ca Lumina a lumii. Aceia care Il refuza, se lasa prada intunericului de afara care va domina de-a lungul veacurilor eterne. Poate ca nu ne place ceea ce ne spune Marele Medic despre noi insine si despre pacatul nostru. Dar unde altundeva ne putem duce? Petru a dat raspunsul la aceasta intrebare. “Doamne”, a spus el, “la cine sa ne ducem? Tu ai cuvintele vietii vesnice. Si noi am crezut, si am ajuns la cunostinta ca Tu esti Hristosul, Sfantul lui Dumnezeu.” Acesta este Salvatorul pe care Il ofera Dumnezeu. El este Fiul etern, egal cu Tatal in Divinitatea Lui, coetern si de aceeasi esenta cu Tatal. El vorbeste. Noi trebuie sa ascultam!

Faptul ca nu suntem persecutati este din cauza ca am ales calea usoara, populara. Daca am iubi neprihanirea pana cand ar deveni o pasiune coplesitoare, daca am renunta la tot ce este rau, vremea noastra de popularitate si afabilitate s-ar sfarsi rapid. Lumea s-ar intoarce impotriva noastra. Suntem prea draguti! Suntem prea toleranti! Suntem prea nerabdatori sa fim populari! Suntem prea rapizi cand e vorba sa ne scuzam pacatul in multele lui forme! Daca as putea inflacara crestinii din jurul meu sa-L iubeasca pe Dumnezeu si sa urasca pacatul, chiar si cu riscul de a fi putin enervant, m-as bucura. Daca unii crestini m-ar vizita pentru a-mi cere sfatul spunand ca sunt persecutati de dragul lui Isus, as spune cu emotie: “Slava Domnului!”

Seaman crestin, nu mai avem decat putin timp. Nu vom sta aici foarte mult timp. Dumnezeul nostru Triun ne cere sa ne implicam numai in acele lucruri care vor ramane cand lumea va fi arsa, pentru ca focul determina valoarea si calitatea lucrarii fiecarei persoane.

Dar ce sa spunem despre noi, cei care suntem de convingere evanghelica, cu abordarea noastra biblica a adevarului si invataturii fundamentale nou-testamentare? Trebuie sa ne intrebam de ce untdelemnul lui Dumnezeu nu curge foarte vizibil printre noi. Avem adevarul. Credem in ungere si in miruire. De ce nu curge untdelemnul?

Cred ca motivul este ca toleram raul. Ingaduim ceea ce Dumnezeu uraste pentru ca vrem sa fim cunoscuti lumii ca niste crestini prietenosi, placuti. Atitudinea noastra indica faptul ca ultimul lucru pe care l-am dori este ca cineva sa spuna despre noi ca suntem ingusti.

Calea spre putere spirituala si spre favoarea lui Dumnezeu este prin faptul de a fi dispusi sa lepadam compromisurile slabe si relele ispititoare de care avem tendinta sa ne agatam. Nu exista biruinta sau binecuvantare crestina daca noi refuzam sa intoarcem spatele lucrurilor pe care Dumnezeu le uraste.

Chiar daca sotia ta iubeste acel lucru, tu intoarce-i spatele. Chiar daca sotul tau iubeste acel lucru, tu intoarce-i spatele. Chiar daca este acceptat in intreaga clasa sociala si in sistemul din care faci parte, intoarce-i spatele. Chiar daca este ceva ce a ajuns sa fie acceptat de intreaga generatie, intoarce-i spatele daca este un lucru rau, gresit si o ofensa la adresa Salvatorului nostru sfant si neprihanit.

Sunt atat de sincer si de patrunzator pe cat pot fi. Stiu ca ne lipseste curajul si bucuria care ar trebui sa distinga oamenii predati ai lui Dumnezeu. Si lucrul acesta ma preocupa. Foarte adanc in vointa umana cu care Dumnezeu ne-a inzestrat, fiecare crestin detine cheia realizarilor sale spirituale. Daca el sau ea nu va plati pretul de a fi condus cu bucurie de Duhul Sfant al lui Dumnezeu, daca el sau ea refuza sa urasca pacatul, raul si greseala, bisericile noastre ar putea fi foarte bine transformate in culcusuri sau cluburi.

Oh, frate, sora! Dumnezeu nu a renuntat sa ne iubeasca. Duhul Sfant este inca Duhul credincios al lui Dumnezeu. Domnul nostru Isus Hristos este la dreapta Maiestatii in cer, reprezentandu-ne acolo, mijlocind pentru noi. Dumnezeu ne cere sa luam pozitie in dragoste si consacrare fata de El. Vine ziua cand focul judecatii va incerca lucrarea fiecarui om. Fanul, lemnul si trestia realizarilor lumesti va arde. Dumnezeu vrea ca noi sa cunoastem rasplata aurului, argintului si a pietrelor scumpe.

A-L urma pe Isus Hristos este un lucru serios. Haideti sa ne oprim din a mai fi usuratici fata de cer, iad si fata de judecata ce vine!

Isus Hristos este de ajuns pentru toate nevoile noastre. El este Marele nostru Preot si Mijlocitorul nostru in ceruri. El este Mielul vrednic al lui Dumnezeu, junghiat de la intemeierea lumii. Prin sangele Sau, El a sfintit pentru totdeauna calea in prezenta lui Dumnezeu. El este Omul nostru in slava. Haideti sa ne ascundem cu recunostinta in El si sa fim in siguranta!

Cuprins

1. Isus, Omul nostru in slava
2. Isus, Revelatia finala a lui Dumnezeu
3. Isus, Mostenitor al tuturor lucrurilor
4. Isus, Chipul leit a lui Dumnezeu
5. Isus, Domnul ingerilor
6. Isus, Standardul neprihanirii
7. Isus, Cuvantul etern
8. Isus, Pazitorul promisiunilor lui Dumnezeu
9. Isus, asemenea lui Melhisedec
10.Isus, O fata a Unui singur Dumnezeu
11.Isus, Mijlocitorul unui nou legamant
12.Isus, Implinirea umbrei

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Numai clienții autentificați, care au cumpărat acest produs, pot să scrie o recenzie.