Desfatarea in Dumnezeu

Autor : A.W. Tozer

Desfătarea în Dumnezeu este mesajul pe care A.W. Tozer l-a dorit a fi o continuare a volumului său Cunoașterea Celui Preasfânt. El demonstrează aici felul în care atributele lui Dumnezeu – acele lucruri pe care le-a revelat Dumnezeu despre Sine – ne ajută să înțelegem viața creștină de închinare și slujire. Pentru că suntem făcuți după chipul lui Dumnezeu, ca să înțelegem cine suntem, trebuie să înțelegem cine este Dumnezeu, apoi să lăsăm să se reflecte prin noi caracterul și natura Lui.

£13.00

3 în stoc

Descriere

SĂ NE ÎNȚELEGEM MAI BINE SCOPUL VIEȚII ÎNȚELEGÂNDU-L PE DUMNEZEU

Desfătarea în Dumnezeu este mesajul pe care A.W. Tozer l-a dorit a fi o continuare a volumului său Cunoașterea Celui Preasfânt. El demonstrează aici felul în care atributele lui Dumnezeu – acele lucruri pe care le-a revelat Dumnezeu despre Sine – ne ajută să înțelegem viața creștină de închinare și slujire. Pentru că suntem făcuți după chipul lui Dumnezeu, ca să înțelegem cine suntem, trebuie să înțelegem cine este Dumnezeu, apoi să lăsăm să se reflecte prin noi caracterul și natura Lui.

Suntem aici pentru a-L sluji și adora pe El și nu ne putem îndeplini acest rol decât recunoscând cine este El. Aceasta este esența vieții creștine și sursa oricărei împliniri, a oricărei bucurii și a oricărei mângâieri.

A.W. TOZER (1897-1963) a fost teolog autodidact, pastor si autor al unor scrieri care continua sa incite intelectul si sa entuziasmeze sufletul credinciosului din zilele noastre. Este autorul a peste patruzeci de carti, dintre care cele mai cunoscute sunt “In cautarea lui Dumnezeu” si “Cunoasterea Celui Preasfant”, considerate deja lucrari clasice cu caracter devotional.

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Numai clienții autentificați, care au cumpărat acest produs, pot să scrie o recenzie.