Cred, ajuta necredintei mele

Autor : Vladimir Pustan

O abordare neconventionala a Evangheliilor.

Este indoiala pacat?

 

£10.00

1 în stoc

Descriere

ESTE INDOIALA PACAT?

Ioan 20:24-29

24. Toma, zis Geaman, unul din cei doisprezece, nu era cu ei cand a venit Isus.
25. Ceilalti ucenici i-au zis deci: “Am vazut pe Domnul!” Dar el le-a raspuns: “Daca nu voi vedea in mainile Lui semnul cuielor si daca nu voi pune degetul meu in semnul cuielor si daca nu voi pune mana mea in coasta Lui, nu voi crede.”
26. Dupa opt zile, ucenicii lui Isus erau iarasi in casa; si era si Toma impreuna cu ei. Pe cand erau usile incuiate, a venit Isus, a stat in mijloc si le-a zis: “Pace voua!”
27. Apoi a zis lui Toma: “Adu-ti degetul incoace si uita-te la mainile Mele; si adu-ti mana si pune-o in coasta Mea; si nu fi necredincios, ci credincios.”
28. Drept raspuns, Toma I-a zis: “Domnul meu si Dumnezeul meu!”
29. “Tomo”, i-a zis Isus, “pentru ca M-ai vazut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au vazut, si au crezut.”

Nici el nu a avut o posteritate linistita, exact ca Maria Magdalena. O reputatie de necredincios venita din scepticismul postmedieval, alegand pentru Toma ca imagine un magar – ca simbol al incapatanarii.
Dar viata lui Toma nu se preteaza la interpretari teologice. Multi zic ca ea, credinta necesita confirmare prin experienta, dar Isus zice “Ferice de cei ce n-au vazut si au crezut.” Pe de alta parte, altii spun ca aceea nu-i credinta adevarata daca vrea sa vada, dar Isus ii permite si parca il invita pe Toma sa-I cerceteze ranile, cum ne indeamna tot El sa cercetam Scripturile.
Iar cand mori moarte de martir, nu are dreptul sa te numeasca necredincios cel ce n-a primit o palma sau o injuratura de mama pentru Hristos.
Toma nu-i un sceptic necredincios, ci un credincios ranit. Duminica seara, atunci cand cei intorsi din Emaus au spus ca L-au intalnit pe Hristos, Toma nu era acolo. Lunea a zis ca el crede doar daca pipaie si peste o saptamana Hristos vine cu pieptul dezgolit si-l pofteste pe Toma sa-si implante degetul murdar in rana.
Aici invatam cate ceva despre indoiala.
Fontanelle zicea ca numai prostii nu au indoieli. Daca vrei sa vezi oameni plini de certitudini sa te duci la spitalul de nebuni. Avem dreptul la indoieli pentru ca ele sunt ca furnicile in pantalonii credintei, ne tin treji si in miscare.
A fost o indoiala sincera. A cerut mai multe dovezi decat avea nevoie si a primit mai multe decat s-a asteptat.
A fost o indoiala nepremeditata, pentru ca multi se balacesc in indoieli construite si inventate, ca sa aiba motiv sa nu creada.
A fost o indoiala normala, atitudine omeneasca posibila si fara pagube uriase – daca nu ramane multa vreme in suflet.
Cand ne gandim la Samson, il asociem cu o foarfeca, pe Iona cu balena, pe Noe cu barca, pe Zacheu cu vama, pe Rahav cu soseaua de centura, pe David cu Batseba, pe Toma cu necredinta. Dar toti acestia se pare ca au trecut pe unde a trecut Toma.
Cand ne indoim de viitor se numeste grija, cand ne indoim de persoane e suspiciune, cand ne indoim de noi insine se numeste complex de inferioritate, cand ne indoim de orice lucru se numeste cinism, cand ne indoim de ce vedem la televizor se numeste intelepciune.
Indoiala le-a fost comuna in acea zi femeilor de la mormant, ucenicilor din Ierusalim, celor din Emaus.
Indoiala nu-i opusul credintei, pentru ca opusul credintei e necredinta, care-i alegerea constienta de a nu crede. Indoiala coexista cu credinta: “Cred, Doamne, ajuta necredintei mele.”
Indoiala nu-i de neiertat. Ioan Botezatorul in temnita intreba pe Hristos daca El e Mesia sau vine altul dupa El (Matei 11:3), iar Hristos spune mai tarziu ca nu este cineva nascut din femeie mai mare ca Ioan Botezatorul (Matei11:11).
La credinta se ajunge prin indoiala. Insusi Hristos a spus ca vor veni hristosi mincinosi si sa avem grija sa nu confundam credinta cu credulitatea. Credulitatea e credinta fara filtru, de aceea sa cercetam orice lucru si sa luam ce este bun.
De unde vine necredinta?
Din intelegerea incompleta a lui Dumnezeu si a planurilor Lui, din bazarea credintei pe sentimente, dar cand nu-si baga sentimentele nasul in viata noastra de credinta?
Avem indoieli intelectuale si ne punem tot felul de intrebari. E Biblia Cuvantul lui Dumnezeu, exista iad si rai, viata dupa moarte?
Avem indoieli spirituale. Am crezut oare cu adevarat? Daca mor astazi, merg in Paradis?
Avem indoieli conjuncturale. De ce a murit copilul meu? De ce a plecat sotul de la mine? In situatia aceasta, mai este Dumnezeu langa mine?
Indoiala e un fel de imunizare. Vaccinul antivariola iti da de fapt o mica parte a bolii ca sa poti dezvolta anticorpi. Indoielile ne cresc credinta atunci cand ne confruntam cu ele sincer, iar cand vom ajunge intr-un loc fara indoieli inseamna ca am ajuns in cer.
Ce a pierdut insa Toma indoindu-se?
A pierdut bucuria de a-L vedea pe Dumnezeu. Ucenicii s-au bucurat ca au vazut pe Domnul (Ioan 20:20). Psalmistul se bucura atunci cand era invitat sa mearga la Templul (Psalmul 122:1). Iar acolo unde sunt doi sau trei adunati in Numele lui Hristos, e si El in mijlocul lor, iar aceasta e bucurie (Matei 18:20).
A pierdut partasia frateasca. Seara nu a fost acolo. Unii, cand au necazuri, isi cauta prietenii, altii se izoleaza, Toma s-a retras ca Ilie in pestera, ca Iona sub umbrar, ca Iacov la paraul Iabocului. Secat si dezamagit, uitase ca crestinismul inseamna strangere impreuna. Diavolul il ataca usor pe cel ce se izoleaza de turma, “Divide et impera” functioneaza fara oprire. “Sa nu parasim adunarea noastra cum au unii obicei”, pentru ca biserica este proiectul lui Dumnezeu.
Singura institutie ce se mai preocupa de problemele capitale ale omenirii, mantuirea, moartea, mentoratul, singura institutie ce da valoare fiintei umane si unde omul nu e tratat ca o bucata de carne. Singura institutie care mai are o busola in lumea relativismului, singura institutie care da un tel in viata dincolo de propria persoana.
Hristos nu se prezinta individual credinciosilor care se izoleaza de popor, nu l-a cautat pe Toma acasa, nici la pescuit, ci a venit o saptamana mai tarziu tot la adunarea sfintilor. Toma, cand si-a spus necazurile, n-a stiut ca Hristos il aude. Aceeasi greseala pe care aveau sa o faca Anania si Safira cateva saptamani mai tarziu. Duhul Sfant ne vede, ne aude si ne raspunde. Dumnezeu e pretutindeni, stie tot si nu suporta cuvantul “daca”, pentru ca “daca” nu e inventat de Dumnezeu, ci de Diavol. Cu acest cuvant l-a amagit pe Adam, cu acest cuvant a venit la Hristos la cruce.
Nu, indoiala nu e un pacat, ci o ispita. Necredinta e pacat.
A pierdut nasterea din nou si pacea. A pierdut iertarea lui Isus, a pierdut dovezile care puteau sa-i elimine indoiala. Inca o saptamana a stat cu indoiala in spate, ca si cu o ranita grea pe umeri si o butelie de aragaz pe pantece.
A pierdut scopul pentru care sa traiasca. Hristos l-a trimis cu un mesaj in lume, mesaj al bucuriei si al pacii, dar Toma era dupa pesti sau se uita la televizor.
A pierdut tot ce se putea pierde intr-o singura duminica in care a stat acasa. A trebuit sa se deranjeze Hristos inca o data ca sa-si arate ranile cand Toma a catadicsit sa vina.
Crestinismul autentic e o religie a dovezilor palpabile, istorice, filosofice, dar – mai ales – a revelatiei.
Daca tu nu l-ai intanit pe Hristos, nu inseamna ca nu exista sau ca nu a inviat. Ne-am fi asteptat la dovezi stiintifice aici, dar cand cineva demonstreaza ceva stiintific, nu mai e nevoie de credinta. Toma d`Aquino avea dreptate cand scria ca “inima poate merge mai departe de locul la care mintea trebuie sa se opreasca.” E nevoie de mai multa credinta pentru a fi ateu decat pentru a crede in Dumnezeu. Credinta vede invizibilul, crede incredibilul si accepta imposibilul.
Toma a facut apoi o marturisire incredibila: “Domnul meu si Dumnezeul meu.” La aceasta duce drumul de la indoiala la certitudine – la explozia marturisirii. Desi e ultimul apostol care a crezut in inviere, a fost primul care a marturisit. Nu este suficient a crede, trebuie sa le spunem si altora despre credinta noastra.
Exista doua tipuri de crestini: cei care cred sincer in mantuirea lui Dumnezeu si cei care, tot atat de sincer, isi fac iluzia ca ar crede.
Urmele lui se pierd in istorie. Origen si Eusebiu din Cezareea au spus ca Toma a misionat in India si aici a format o biserica puternica: aceea a tomitilor, care inca in anul 330 d. Hr. erau pe coasta Malabar.
A murit in Coromandel ucis de o lance.
Toma e numit in Scriptura si Dydimus, adica geaman. Toma e fiecare dintre noi sau, mai bine zis, fratele geaman al lui Toma esti tu si sunt eu.
Noi, cei care suntem crestini, il avem pe Toma ca model al indoielii. Ceilalti ii au pe Orfeu si pe Euridice, dar la ei povestea se termina prost. La noi e cu happy-end. Chiar cu lance cu tot…

— Vladimir Pustan

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Numai clienții autentificați, care au cumpărat acest produs, pot să scrie o recenzie.