Avraam – Tatal tuturor credinciosilor

Autor : Richard Wurmbrand

Avraam a fost un om ca oricare altul, cu calități, dar și cu defecte. El nu s-a impus nici printr-o cunoaștere desăvârșită a lui Dumnezeu, nici printr-o mare înălțime morală. El nu a scris nimic și nu a inventat nimic. De ce este atunci numit „tatăl tuturor credincioșilor, prietenul lui Dumnezeu”? De ce, atât în Vechiul Testament cât și în Noul Testament, Dumnezeu este numit Dumnezeul lui Avraam? De ce spune Dumnezeu că acesta va fi Numele Lui în veci?

£12.50

9 în stoc

Descriere

Avraam a fost un om ca oricare altul, cu calități, dar și cu defecte. El nu s-a impus nici printr-o cunoaștere desăvârșită a lui Dumnezeu, nici printr-o mare înălțime morală. El nu a scris nimic și nu a inventat nimic. De ce este atunci numit „tatăl tuturor credincioșilor, prietenul lui Dumnezeu”? De ce, atât în Vechiul Testament cât și în Noul Testament, Dumnezeu este numit Dumnezeul lui Avraam? De ce spune Dumnezeu că acesta va fi Numele Lui în veci? Fiindcă, deși Avraam nu a avut alte calități speciale, a avut una care le întrece pe toate, o calitate prin care dobândește totul de la Dumnezeu, și anume CREDINȚA pe care Avraam… a fost primul care a cunoscut-o, a avut-o și a practicat-o.

Richard Wurmbrand, un evreu român și pastor evanghelic, a petrecut 14 ani în închisorile comuniste. În liniștea perfectă a celulei izolate – fără Biblie sau altă carte, neîntâlnind niciodată oameni – el a învățat acest fel de vorbire. Prin cartea Oracolele lui Dumnezeu, ne provoacă să devenim exact purtătorii de cuvânt ai lui Dumnezeu.

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Numai clienții autentificați, care au cumpărat acest produs, pot să scrie o recenzie.