Arta de a muri

Autor : Rob Moll

Aceasta carte este un insotitor bland pentru cei ce sunt mai aproape de confruntarea cu moartea, fie a lor insisi, fie a celor dragi. Pentru ca moartea nu inseamna sfarsitul, crestinii pot fi increzatori. Pana la urma, pregatirea noastra pentru inevitabila moarte ne va ajuta sa traim cu adevarat.

SKU: 26217 Categorii: , Etichete: ,

£11.00

1 în stoc

Descriere

Viata in lumina eternitatii

CUM VOM UMBLA PRIN VALEA UMBREI MORȚII?

Deși cei mai mulți ne trăim viețile de parcă nu ar exista, moartea va veni la fiecare dintre noi. Astăzi oamenii trăiesc până la vârste mai înaintate iar inevitabila moarte este tot mai ascunsă de ochiul public, undeva în spatele ușilor spitalului. Poate, tocmai de aceea nu mai știm ce înseamnă o moarte bună.

Rob Moll redescoperă practica, adânc înrădăcinată în creștinism, a unei astfel de morți. De secole creștinii s-au pregătit pentru „moartea bună” cu ritualuri și discipline spirituale, care au modelat atât acțiunile celor în viață cât și pe ale celor aflați pe moarte.

În cartea de față, bine documentată și scrisă cu o sensibilitate pastorală, Moll ne dă șansa să aruncăm o privire onestă asupra morții și a problemelor legate de ea. Prin reportajele și interviurile cu persoane implicate (angajați din aziluri, medici, asistente, specialiști în bioetică, membrii ai familiilor cu muribunzi și cei ce au oferit sprijin spiritual), autorul ne ajută să privim moartea ancorați în veșnicie și oferă călăuzire atât celor care îngrijesc de muribunzi cât și celor aflați în doliu.

Această carte este un însoțitor blând pentru cei ce sunt mai aproape de confruntarea cu moartea, fie a lor înșiși, fie a celor dragi. Pentru că moartea nu înseamnă sfârșitul, creștinii pot fi încrezători. Până la urmă, pregătirea noastră pentru inevitabila moarte ne va ajuta să trăim cu adevărat.

Cuprins

CUVÂNT ÎNAINTE
1. CÂND VINE MOARTEA
2. MOARTEA LENTĂ ȘI ÎNGRIJIREA LA SFÂRȘITUL VIEȚII
3. PIERDEREA MORȚII CREȘTINEȘTI
4. INDIVIDUL, BISERICA SI ARS MORIENDI
5. SPIRITUALITATEA MORȚII
6. CEA MAI GREA CONVERSAȚIE PE CARE O VEI PURTA VREODATĂ
7. ÎNGRIJIREA MURIBUNZILOR
8. ÎNMORMÂNTAREA CREȘTINEASCĂ
9. DOLIUL ȘI SUFERINȚA
10. O CULTURĂ A ÎNVIERII
11. VIAȚA ÎN UMBRA MORȚII
12. GHID DE STUDIU
13. MULȚUMIRI

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Numai clienții autentificați, care au cumpărat acest produs, pot să scrie o recenzie.