Despre lucrările făcute de Duhul Sfânt

Cartea Amintiri din tara se vrea o evocare a drumului fratelui Vasile Hozan cu Dumnezeu, sub calauzirea Duhului Sfant.

Involuntar, aceasta evocare implica mult mai multe informatii privitoare la locuri si oameni, prin care se contureaza o imagine realista, vie si convingatoare a Romaniei postbelice.

Autorul se recomanda cu modestie. Un simplu povestitor nepreocupat de efecte literare. Si totusi ca un povestitor cu har, care nareaza fluent si logic. Nostalgia satului natal se concretizeaza in fraze pline de poezie, care ne amintesc de Ion Creanga.

Acesta este cel de-al doilea volum din seria conservatoare pentru copii Căsuța din Prerie. În traducerea atât de fidelă lumii și vremurilor a Iulianei Nistoroaia. Volumul se numește Băiat la țară și ne prezintă viața la o fermă mai mare decât cea a familiei Ingalls. Este vorba de ferma familiei Wilder, familie în care băiețelul de 13 ani, Almanzo Wilder, viitorul soț al Laurei peste ani, este personajul principal. Un nou șir de povestiri despre viață simplă și virtuoasă, grea și frumoasă, despre responsabilități și aventuri în lumea de ieri. O lume pe cale de dispariție sau chiar dispărută pentru copiii moderni. O serie pentru copii între 4 și 90 de ani.

Cele nouă volume din seria Căsuța din Prerie au fost apreciate de generații de cititori ca fiind atât incursiuni unice în istoria Americii, cât și povești emoționante și de neuitat. Mai jos câteva fragmente.

LAURA INGALLS WILDER s-a născut în 1867 în căsuța din bușteni descrisă în Căsuța din inima codrilor. Așa cum ne povestește în seria Căsuța din prerie, ea a călătorit, împreună cu familia ei, de-a lungul Vestului Mijlociu american într-o căruță cu coviltir. Mai târziu, a întreprins propria călătorie în căruța cu coviltir, de data aceasta însoțită de soțul său, Almanzo Wilder, și de fiica sa, Rose, către Mansfield, Missouri. Acolo a scris povestirile din seria Căsuța din prerie și a trăit până la vârsta de 93 de ani. Pentru milioane de cititori însă, ea va trăi pentru totdeauna ca Laura, fetița din îndrăgitele povești despre pionieratul american de la sfârșit de secol al XIX-lea, adunate în seria Căsuța din prerie.

GARTH WILLIAMS a început să lucreze la ilustrațiile pentru Căsuța din prerie după ce-a întâlnit-o pe Laura Ingalls Wilder la casa ei din Missouri și au văzut împreună locurile în care se aflau diferitele căsuțe din poveștile ei. Ilustrațiile clasice ale lui Garth Williams au făcut-o pe Laura să afirme că ea „și ai ei trăiesc din nou în acele imagini”. Williams a creat, de asemenea, ilustrațiile pentru Pânza Charlottei și Stuart Little.

Comentariu de Carmen Cătălina Alexa

Titlul, coperta, faima autoarei recomandă această carte, abia acum tradusă prima dată în limba română, drept o carte pentru copii. Azi mi-a înmânat-o curierul și, deși mi-am propus doar s-o răsfoiesc, tot azi am terminat-o de citit, deci singurul defect major al ei ar fi acela că se citește groaznic de repede.

Pentru că oricine și-ar dori ca o călătorie printr-o lume a candorii, firescului și frumuseții de toate felurile să dureze mai mult decât câteva ore, poate două, nu știu cât a durat.

E genul de carte seducătoare și înșelătoare prin simplitate și accesibilitatea mesajului, pe care la șapte ani o citești și o înțelegi ca la șapte ani, la treisprezece ca la treisprezece, la șaptesprezece fix ca la șaptesprezece și înșiruirea poate continua cu orice număr de ani poate apuca un cititor să trăiască.

Seria e cunoscută sub numele Căsuța din prerie, iar ăsta e primul volum. Din păcate, celelalte vor veni abia la vremea lor.

Ce vreau să spun e că e o achiziție minunată și dacă ești copil, și părinte de copil, și copil din părinte, și adult fără copil, și naiv incurabil, și înțelept nedescoperit.

Fragmente din carte:

Pisicile de grajd își încovoiau spinările pe la colțuri torcând zgomotos. Erau grase și le lucea blana de la șoarecii mâncați. Toate aveau urechi mari și coadă lungă, semn nemincinos de iscusință la vânătoare. Zi și noapte cutreierau grajdurile și nu lăsau la lăzile cu nutreț nici șoareci, nici chiar șobolani. Iar la vremea mulsului lipăiau lapte cald din castroane.

Cănd a isprăvit de muls, Almanzo a umplut castroanele pisicilor. Tata a venit în boxa Floreanei, cu scaunul și donița lui, și s-a așezat ca să mulgă ultimul lapte, cel mai gras, din ugerul Floreanei. Dar Almanzo mulsese tot. Tata s-a dus și în boxa Juncuței. A ieșit numaidecât și a spus:

— Fiule, te pricepi la muls.

Almanzo s-a răsucit într-o parte și a dat cu piciorul prin fânul de pe jos. Era prea mulțumit ca să mai spună ceva. Acum putea să mulgă de unul singur; nu mai trebuia să vină Tata după el, să termine treaba. Curând o să poată mulge și vacile mai greu de muls.

Tata l-a ajutat pe Almanzo să-i împingă la locurile lor, unul lângă altul. Apoi a spus:

— Fiule, te las să te gândești ce și cum. Și s-a dus în grajd.

Atunci Almanzo a știut că e destul de mare ca să facă singur lucruri importante.

Stătea în zăpadă și se uita la viței, iar ei se zgâiau la el nevinovați. Cugeta cum să-i învețe ce înseamnă „Hai!”. Nu avea cum să le explice. Dar trebuia să găsească o cale de a le spune: „Când zic «Hai!», mergeți drept înainte.”

Almanzo s-a gândit, apoi a lăsat vițeii, s-a dus la lada cu mâncare pentru vaci și și-a umplut buzunarele cu morcovi. S-a întors și s-a oprit în fața vițeilor, cât de departe i-a permis funia. A băgat mâna în buzunarul halatului. Apoi a strigat „Hai!” și le-a arătat vițeilor un morcov.

Au venit repede.

— Ho! le-a strigat Almanzo când au ajuns la el, iar ei s-au oprit să le dea morcov. Le-a dat câte o bucată, și când au terminat de mâncat, el s-a depărtat iarăși și, vârând mâna în buzunar, a strigat:

— Hai!

Uimitor cât de repede au învățat că „Hai!” înseamnă să pornești înainte, iar „Ho!” să te oprești. Se purtau ca niște boi mari când Tata a venit la ușa grajdului și a spus:

— Ajunge, fiule.

Desigur, Almanzo nu putea spune nimic când vorbeau oamenii mari. Dar putea să asculte. Nu i-a scăpat nimic din ce a spus dl Brown. Și știa că partea cea mai bună a acestei vizite avea să vină după cină.

Nick Brown știa mai multe poveşti năzdrăvane și mai multe cântece decât oricine altcineva. Chiar el spunea asta, și era adevărat.

— Da, domnule, mă întrec oricând, nu numai cu orice om, ci cu orice mulțime de oameni. Spun poveste după poveste și cânt cântec după cântec, oricâți oameni mi-ați aduce să mă-ntrec cu ei, și când niciunul nu mai are ce vă spune, atunci vă spun eu ultima poveste și vă cânt ultimul cântec.

Tata știa că e adevărat. Fusese martor la o astfel de întrecere, în magazinul dlui Case, în Malone.

Deci după cină s-au așezat toți pe lângă sobă și dl Brown a început. Când, după ora nouă, s-au dus la culcare, pe Almanzo îl dureau coastele de râs.

Băiat la țară (ultimul capitol)
La ieșirea din bancă, Almanzo și Tata s-au întâlnit cu dl Paddock. El i-a spus Tatei că-i venise o idee.

— M-am tot gândit de la o vreme să-ți vorbesc, a zis el. Despre băiatul ăsta.

Almanzo s-a mirat.

— Te-ai gândit vreodată să-l faci rotar? a întrebat dl Paddock.

— Păi, nu, a răspuns Tata încet, nu prea m-am gândit.

— Apoi, gândește-te acum, a zis domnul Paddock. E o afacere în creștere, Wilder. Populația țării crește mereu și oamenilor le trebuie căruțe și șarete, fiindcă au de călătorit. Calea ferată nu ne afectează. Clienții se tot înmulțesc. E o posibilitate bună pentru un tânăr deștept.

— Da, a zis Tata.

— Eu n-am copii, iar tu ai doi fii, a zis dl Paddock. Și, oricum, trebuie să căpătuiești băiatul. Lasă-l ucenic la mine și-o să am grijă de el. Dacă iese cum cred eu, nu văd de ce n-ar prelua atelierul, cu timpul. Ar ajunge bogat, cu cincizeci de oameni în subordine, poate. Ai la ce să te gândești.

— Da, a zis Tata. Da, am la ce să mă gândesc. Îți mulțumesc pentru ce mi-ai spus, Paddock.

Tata n-a vorbit deloc pe drum spre casă. Almanzo stătea lângă el în căruță și nu zicea nici el nimic. Se întâmplaseră atâtea, că i se amestecau gândurile în cap.

S-a gândit la degetele murdare de cerneală ale casierului, la gura subțire și cu capetele lăsate a dlui Thompson, la atelierul cald, harnic și voios. Se gândea că nu va mai trebui să meargă la școală dacă intră ucenic.

Îi invidiase adesea pe oamenii dlui Paddock. Făceau o muncă interesantă. Cârlionții lungi și subțiri se desprindeau de marginile fine ale plăcilor. Oamenii mângâiau lemnul neted cu degetele. Și lui Almanzo îi plăcea asta. I-ar fi plăcut să întindă vopseaua cu pensula mare și să tragă dungulițe cu pensonul subțire.

Când șareta era gata, strălucind proaspăt vopsită, sau când era gata vreo căruță făcută toată din stejar sau nuc american de cel bun, cu roți roșii și ladă verde și cu înfloritură pe placa de la spate, muncitorii erau mândri. Făceau căruțe zdravene ca săniile Tatei și mult mai frumoase.

Apoi Almanzo a pipăit carnețelul de la bancă, țeapăn în buzunar, și s-a gândit la un mânz. Voia un mânz cu picioare zvelte și ochi mari și blânzi, ca Rază-de-Stea. Voia să-l învețe de toate pe mânz, cum îi învățase pe juncani.

Așa că Tata și Almanzo n-au scos niciun cuvânt pe drumul spre casă. În aerul încremenit și rece, copacii erau niște linii negre scrise pe zăpadă și cer.

Au ajuns acasă când trebuiau să meargă la grajduri. Almanzo a ajutat la treabă, dar a și zăbovit uitându-se la Rază-de-Stea. I-a mângâiat nasul catifelat, l-a mângâiat în lungul gâtului tare și arcuit, pe sub coamă. Mânzul i-a ciugulit cu buze moi mâneca.

— Fiule, unde ești? a strigat Tata, iar Almanzo a fugit la muls, rușinat.

La cină a mâncat vârtos, iar Mama vorbea despre cele întâmplate. Zicea că nu pățise niciodată așa ceva, să trebuiască să-i scoată Tatei cuvintele cu cleștele. Tata îi răspundea la întrebări, dar mânca harnic, ca și Almanzo. La urmă, Mama l-a întrebat:

— James, ce-ai pe suflet?

Atunci Tata i-a spus că dl Paddock îl ceruse ucenic pe Almanzo.

Ochii căprui ai Mamei au fulgerat și obrajii i s-au făcut roșii ca rochia. A lăsat cuțitul și furculița.

— N-am mai pomenit așa ceva! a zis ea. Ei, cu cât își scoate mai repede dl Paddock din cap ideea asta, cu atât mai bine! Sper că i-ai spus ce merita! Aș vrea și eu să știu: pentru ce Dumnezeu ar trebui Almanzo să stea la oraș, la dispoziția tuturor moftangiilor?

— Paddock face bani buni, a spus Tata. Ca să fim cinstiți, în fiecare an pune în bancă mai mulți bani decât mine. El zice că e o oportunitate bună pentru băiat.

— Frumos! a sărit Mama. Era burzuluită ca o cloșcă. Bine-a mai ajuns lumea asta, dac-am început să credem c-o să fim mari domni mutându-ne la oraș! Dar nu cumva dl Paddock face avere servindu-ne pe noi? N-am mai auzi de el dacă n-ar face căruțe pe placul fermierilor!

— Adevărat, a zis Tata. Dar…

— Niciun „dar”! a zis Mama. Of, nu-i destul că a trebuit să-l văd pe Royal băiat de prăvălie! Poate c-o să facă bani, dar niciodată n-o să fie bărbat așa ca tine. Slugărind toată viața pe alții, pentru o pâine… Niciodată n-o să fie stăpân pe sufletul lui!

Lui Almanzo i se părea că Mama dă să plângă.

— Hai, gata, a zis Tata trist. Nu pune și tu atât la inimă. Poate c-o să fie bine, cumva.

— Nu vreau să-l văd și pe Almanzo așa! a țipat Mama. Nu vreau, auzi?

— Și eu simt așa, a spus Tata. Dar băiatul trebuie să hotărască. După lege, îl putem ține în gospodărie până ce face douăzeci și unu de ani, dar n-are rost, dacă el vrea să plece. Nu. Dacă Almanzo gândește ca Royal, trebuie să-l băgăm ucenic la Paddock cât mai curând.

Almanzo mânca. Asculta, dar gura îi era plină de gustul bun al fripturii de porc și al sosului de mere. A luat și o înghițitură mare de lapte rece, apoi a icnit, și-a potrivit șervetul și a întins mâna după plăcinta cu dovleac.

A mușcat din vârful feliei dovleacul brun-auriu cu zahăr și mirodenii. I s-a topit pe limbă, iar gura i s-a iuțit de la mirodenii.

— E prea tânăr ca să știe ce vrea, a protestat Mama.

Almanzo a mai luat o gură mare de plăcintă. Nu putea vorbi neîntrebat, dar se simțea destul de mare ca să știe că, mai mult decât orice, își dorea să fie ca Tata. Nici măcar ca dl Paddock nu voia să fie. Dl Paddock trebuia să facă pe placul unor oameni răi, ca dl Thompson, ca să-și poată vinde căruțele. Tata era liber și independent; și numai dacă voia neapărat se dădea peste cap să mulțumească pe cineva.

Brusc și-a dat seama că-i vorbise Tata. A înghițit cu noduri gura de plăcintă.

— Da, Tată, a zis el.

Tata era grav.

— Fiule, a zis el, ai auzit că dl Paddock te cere ucenic?

— Da, Tată.

— Și ce spui de asta?

Almanzo nu știa ce anume să spună. Nu se gândise că ar putea avea ceva de spus. El ar fi făcut ce voia Tata.

— Fiule, gândește-te, a zis Tata. Vreau să hotărăști tu. La Paddock o să ai viață ușoară, oarecum. N-o să lucrezi afară, pe orice vreme. În nopțile cu ger, ai sta în pat, fără grija vitelor de afară. Ai fi la adăpost și pe soare, și pe vânt, și pe zăpadă. Ai fi înăuntru, apărat de pereți. Probabil ai avea totdeauna belșug de mâncare și îmbrăcăminte și bani în bancă.

— James! a zis Mama.

— Ăsta-i adevărul, și el trebuie să-l știe întreg, a răspuns Tata. Dar trebuie să știi și reversul, Almanzo. În oraș vei depinde mereu de alții. Tot ce vei avea va fi de la alții. Un fermier nu depinde decât de pământ, de vreme și de el însuși. Fermierul își crește mâncarea și hainele și se încălzește cu lemne din pădurea lui. Muncești pe brânci, dar muncești cum vrei și nimeni nu-ți dă ordine. La fermă ești liber și independent, fiule.

Almanzo se frământa. Prea se uitau întins la el Mama și Tata. El nu voia să trăiască între patru pereți, nici să slugărească pe alții, nici să nu aibă cai și vaci și ogoare. El voia să fie întocmai ca Tata. Dar nu voia s-o spună.

— Nu te grăbi, fiule. Gândește-te bine, a zis Tata. Hătărăște-te ce vrei.

— Tată! a spus Almanzo.

— Da, fiule.

— Pot? Chiar pot să-ți spun ce vreau?

— Da, fiule, l-a încurajat Tata.

— Vreau un mânz, Tată. Pot să-mi cumpăr un mânz cu banii de la bancă? Mă lași să-l îmblânzesc?

Barba Tatei s-a lățit încet într-un zâmbet. A pus jos șervetul, s-a lăsat pe spătar și s-a uitat la Mama. Apoi s-a întors spre Almanzo și i-a spus:

— Fiule, banii ăia lasă-i în bancă.

Almanzo a simțit cum cade cerul pe el. Apoi, dintr-o dată, lumea s-a făcut un bulgăre mare și orbitor de lumină. Căci Tata a zis:

— Dacă vrei mânz, ți-l dau pe Rază-de-Stea.

— Tată! a gâfâit Almanzo. Mi-l dai mie?

— Da, fiule. Îl poți învăța, îl poți mâna, iar când face patru ani, îl poți vinde sau îl poți păstra, cum vei dori. Mâine dimineață, la prima oră, îl scoatem de frânghie din grajd și poți începe să-l îmblânzești.

Povestiri misionare și convertiri remarcabile

Subiectele din cea de-a doua carte din seria aceasta sunt istorisiri misionare și convertiri remarcabile. Alte teme cuprinse aici sunt trăirea pentru Dumnezeu și valoarea istorisirilor misionare scripturale și a convertirilor remarcabile; cinstirea lui Dumnezeu și izbăviri dramatice; martori credincioși și credința încă din copilărie. Joel Beeke și Diana Kleyn au făcut o selecție de întâmplări din viața reală și poverstiri ficționale și le-au dezvoltat într-o serie de cărți devoționale. Referințele scripturale din carte folosesc versiunea Dumitru Cornilescu a Biblei, iar întrebările se bazează de asemenea pe această versiune. Povestirile însele includ un bun amestec de aventură istorică, experiențe din copilărie, exemple remarcabile de convertiri și scăpări dramatice, captivante din pericole.

CUPRINS

1. UN HINDUS DEVINE CREȘTIN
2. UN ADEVĂRAT SLUJITOR AL LUI DUMNEZEU
3. URMEAZĂ EXEMPLUL LUI ISUS
4. DE LA ÎNTUNERIC LA LUMINĂ
5. KIMBU
6. ÎNCĂ NU AI AJUNS ACASĂ
7. OCHII ȘEFULUI DE TRIB
8. RĂZBUNAREA INDIANULUI
9. CUM A OPRIT DUMNEZEU PIRAȚII
10. MISIONARUL ȘI HIENA
11. SLUJNICA RUSOAICĂ
12. BUNĂTATEA UNEI FEMEI ESTE BINECUVÂNTATĂ
13. PUNGAȘUL CARL
14. PRINS ÎN PLASĂ
15. PIERDEREA ȘI CÂȘTIGUL LUI COVEY
16. DUMNEZEU OPREȘTE UN MARINAR
17. JACK ROBBINS, MARINARUL
18. RATONUL LUI JORGAN
19. JUDECATĂ ȘI AVERTIZARE
20.„MARY, EU TOT TE IUBESC”
21. MARY ȘI TATĂL EI
22. SOLDATUL FRANCEZ
23. DOMNUL ÎI SCAPĂ PE CEI CE SUNT AI LUI
24. BĂTRÂNUL COLONEL
25. FIUL VĂDUVEI
26. TOM PLĂTEȘTE PREȚUL

Anul 1866. Sarah McCabe are chef de călătorie. Într-un efort de a deveni independentă față de familia ei din Missouri, acceptă un post de dădacă în Milwaukee, Wisconsin, reușind să guste pentru prima oară din viața pe care și-a dorit-o – o viață de lux, cultură și privilegii sociale.

Richard Navis este un bărbat decis să își încheie stadiul de pregătire alături de Căpitanul Brian Sinclair și apoi să preia ferma familiei. Dar după ce se îndrăgostește de Sarah, planurile pentru meleagurile natale se spulberă. Ea nu pare interesată să se așeze într-un loc. Mai grav este faptul că Richard se teme că ea a căzut pradă șarmului și insistențelor căpitanului.

Când reputația Sarei este pusă la îndoială, Richard întocmește un plan îndrăzneț pentru a o proteja. Nu o fi prea târziu? S-a decis ea oare?

În Inimă șovăielnică, Andrea Boeshaar continuă călătoria dramatică a familiei McCabe pe care a început-o în cartea Luptător împotriva curentului.

Intr-o tara macinata de razboi, personaje incredibile le pun la incercare puterile si descopera ca dragostea are un inteles care intrece cu mult imaginatia lor.

Lynn Austin a castigat premiul Christy in anul 2003 pentru romanul istoric “Candle in the Darkness” (Lumina in intuneric), o poveste impresionanta despre Razboiul Civil din Sud, iar in anul 2002 premiul Christy pentru “Taramuri ascunse”. Pe langa faptul ca este autoare, Lynn e si oratoare celebra la conferinte, in aziluri si la diferite evenimente legate de biserica si scoala. Impreuna cu sotul ei, locuiesc in Illinois si au trei copii.

Intr-un moment de restriste, israelitii exilati in Babilon isi vad viata atarnand de un fir de par, cand un decret emis de imparat prevede ca, in decurs de un an, toti evreii sa fie ucisi pana la unul, indiferent ca e vorba despre barbati, femei, batrani sau copii.

Ezra, un carturar cu o minte sclipitoare, isi intelege chemarea de a deveni liderul poporului sau. Nevoit sa conduca o oaste, deºi pana atunci manuise numai cuvintele Scripturii, se lupta sa aduca speranta in vremuri de disperare, cand toate planurile de viitor stau sa se prabuseasca.

In volumul “Credinciosi Legamantului”, Lynn Austin descrie cu maiestrie destinele unor evrei sau neevrei, impletindu‑le in povesti de viata marcate de credinta si indoiala, dragoste si pierdere, obtinand, in final, un tablou frumos si complex.

Repovestind istoria intoarcerii evreilor din exil, romanul este strabatut de firul rosu al dragostei neschimbatoare a lui Dumnezeu, din care se hraneste si speranta poporului Sau.

Lynn Austin este autoarea a numeroase carti de fictiune pe teme biblice si istorice, vandute deja in peste 1,5 milioane de exemplare in lumea intreaga. Opt dintre romanele sale istorice au fost premiate cu premiul Christy, iar romanul „Taramuri ascunse” a fost ecranizat de Hallmark. Lynn locuieste, in prezent, in Michigan impreuna cu sotul ei.

Pe masura ce regele Ezechia subscrie la Legea lui Dumnezeu, acesta isi conduce tara spre o noua prosperitate. Insa urmarea Legii lui Iahve nu este un proces asa de simplu, intrucat e nevoie de unele alegeri care starnesc impotrivire — atat in viata personala, cat si in cariera politica. Acum, cand dusmanul lui cel mai mare ii cere tributul, Ezechia se afla intr-o situatie dificila.

Ierusa, o tanara evreica, departe de casa, a vazut cu ochii ei de ce sunt in stare cu adevarat cotropitorii cei temuti. In timp ce armata puternica a asirienilor distruge totul in cale in tinuturile nordice, lasand in urma doar pustiire, Ierusa tanjeste sa scape. Dorinta ei disperata de a trai ar putea fi de ajutor pentru supravietuirea Ierusalimului.

Cum asirienii marsaluiesc tot mai aproape de inima regatului lui Iuda, decizia lui Ezechia de a-L urma pe Cel Vesnic e pe cale sa infrunte testul suprem.

Eleanor nu este o frumusețe, după canoanele vremii, însă ea se remarcă prin alte calități, care nu se veștejesc de-a lungul timpului. Pasiunea ei cea mai mare este să aline rănile și suferințele semenilor și de aici pornește dorința inimii sale de a construi un adăpost pentru văduvele și orfanii rămași fără tată în urma cruntului război care a dezbinat poporul american.
Arhiducele austriac Marcus Gottfried se refugiază în Tennessee dorindu-și să își ascundă identitatea și să poată să se dedice pasiunilor sale: natura și arhitectura.
Eleanor și Marcus vor munci cot la cot la amenajarea noii construcții, ceea ce le va oferi prilejul de a-și descoperi unul altuia sufletele, dar va găsi oare iubirea lor calea spre împlinire când Eleanor este forțată să accepte ca pretendent pe altcineva, iar Marcus este amenințat să fie dat în vileag de un personaj fără scrupule?