timothy keller – Carti Crestine https://www.carticrestine.co.uk Marea Britanie | Librarie online cu livrare in UK Sat, 15 Nov 2025 19:38:00 +0000 ro-RO hourly 1 https://www.carticrestine.co.uk/wp-content/uploads/2019/07/cropped-favicon-32x32.png timothy keller – Carti Crestine https://www.carticrestine.co.uk 32 32 Idolii unei inimi https://www.carticrestine.co.uk/produs/idolii-unei-inimi/ Wed, 02 Jul 2025 12:55:42 +0000 https://www.carticrestine.co.uk/?post_type=product&p=28023 Idolii unei inimi, Timothy Keller ne ajută să vedem cum o înțelegere corectă a Bibliei dezvăluie adevărul despre idealurile societății, dar și despre idoilii inimilor noastre. Mesajul puternic și revelator al cărții întărește reputația lui Keller de gânditor critic și pastor de excepție.  ]]>

 

Promisiunile deșarte ale banilor, sexului și puterii și Singura Nădejde care contează

Iată ce își doresc oamenii cu ardoare: succes, iubire adevărată și viață desprinsă din povești. Mulți dintre noi am fost într-o adevărată goană după aceste lucruri, crezând că ele sunt cheia fericirii. Pe undeva, însă, bănuiam că niciunul din ele nu poate împlini ceea ce promite. De aceea ajungem, adeseori, să ne simțim pierduți, singuri, dezamăgiți și plini de resentimente. Tocmai de aceea este așa de important să ne amintim că există un singur Dumnezeu care poate satisface pe deplin dorințele noastre – și acum este momentul perfect să-L întâlnim din nou sau pentru prima dată.

În Idolii unei inimi, Timothy Keller ne ajută să vedem cum o înțelegere corectă a Bibliei dezvăluie adevărul despre idealurile societății, dar și despre idoilii inimilor noastre. Mesajul puternic și revelator al cărții întărește reputația lui Keller de gânditor critic și pastor de excepție.

„Înțelepciunea lui Timothy Keller și profunzimea sa biblică, prezentate într-un stil clar și captivant, pot ajuta atât creștinii, cât și necreștinii să identifice idolii din inimile lor și să înlocuiască promisiunile lor goale cu speranța în Hristos.” — World Magazine

„Ce ajutor binevenit pentru orice pastor și slujitor! Keller susține că niciun creștin nu se poate înțelege pe sine și nici cultura în care trăiește dacă nu va discerne care sunt idolii falși.” — Christianity Today

Idolatria nu este doar o neascultare de Dumnezeu, ci ea este o fixare a întregii inimi pe altceva în afară de Dumnezeu. Acest lucru nu poate fi remediat doar pocăindu-te de faptul că ai un idol sau folosindu-ți voința pentru a încerca să trăiești diferit. Întoarcerea de la idoli nu este mai puțin decât aceste două lucruri, dar este, de asemenea, mult mai mult. „Gândiți-vă la lucrurile de sus”, unde „viața voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu” (Coloseni 3:1-3) înseamnă apreciere, bucurie și odihnă în ceea ce a făcut Isus pentru tine. Ea implică închinare plină de bucurie și simțirea realității lui Dumnezeu în rugăciune. Isus trebuie să devină mai frumos pentru imaginația ta, mai atractiv pentru inima ta decât idolul tău. Aceasta este ceea ce îi va înlocui pe idolii inimii tale. Dacă dezrădăcinezi idolul și nu reușești să „plantezi” dragostea lui Hristos în locul lui, idolul va crește la loc. – Timothy Keller

Cuprins

INTRODUCERE
Fabrica de idoli
UNU – Tot ce ți-ai dorit vreodată
DOI – Ai nevoie doar de dragoste
TREI – Banii schimbă totul
PATRU – Seducția succesului
CINCI – Puterea și slava
ȘASE – Idolii ascunși din viața noastră
ȘAPTE – Sfârșitul dumnezeilor contrafăcuți
EPILOG – Găsirea și înlocuirea idolilor din inima ta
Bibliografie
Mulțumiri

]]>
28023
Intalniri cu Isus https://www.carticrestine.co.uk/produs/intalniri-cu-isus/ Wed, 02 Jul 2025 12:50:10 +0000 https://www.carticrestine.co.uk/?post_type=product&p=28021

 

Răspunsuri neașteptate la marile întrebări ale vieții

Și dacă răspunsurile pe care le cauți sunt mai aproape decât crezi?

În Întâlniri cu Isus, Timothy Keller ne arată că adevărata schimbare începe atunci când răspunsurile noastre la marile întrebări ale vieții sunt confruntate – și transformate – de o întâlnire personală cu Isus.

Pornind de la relatările evangheliilor, Keller reconstituie momentele în care Isus a întâlnit oameni obișnuiți – un student sceptic, un lider religios, o femeie marginalizată, chiar și pe propria Sa mamă – și le-a schimbat radical viața.

Aceste dialoguri profunde nu sunt doar istorie. Ele ne privesc direct și astăzi. Fie că L-ai cunoscut deja pe Isus, fie că încă Îl cauți, această carte este o invitație să-L întâlnești – poate pentru prima dată cu adevărat.

„Cărțile lui Keller ar trebui să se regăsească în biblioteca fiecărui cititor serios al Bibliei. Nu sunt lecturi ușoare sau rapide, ci experiențe de savurat pe îndelete, precum o prăjitură rafinată – înghițitură cu înghițitură – pentru a surprinde întreaga profunzime a mesajului său transformator.”
— Examiner

„Keller a extras aurul din aceste pasaje ale Scripturii, iar orice creștin – chiar și cel care le-a citit de nenumărate ori – va simți cum mintea i se luminează, iar inima îi tresaltă de bucurie.”
— Grace for Sinners

Eu recunosc și acum autoritatea întregii Scripturi și îmi place să mă deprind să-i învăț și pe alții din toată Biblia. Însă greutatea autorității spirituale a Bibliei am simțit-o pentru prima dată în evanghelii, mai ales în acele discuții pe care le-a avut Isus cu unii oameni: studentul sceptic Natanael, propria Sa mamă, care era derutată la nunta din Cana, profesorul de religie, care L-a vizitat noaptea, femeia de la fântână, îndureratele surori Maria și Marta și mulți alții. Am putea spune că multe dintre întâlnirile mele cu Isus, care m-au format, au venit ca urmare a studiului pe care l-am făcut despre întâlnirile Lui cu unii oameni, prezentate în evanghelii.
Timothy Keller

Cuprins

INTRODUCERE
CAPITOLUL 1 Studentul sceptic
CAPITOLUL 2 Omul din interior și proscrisul
CAPITOLUL 3 Surorile îndurerate
CAPITOLUL 4 Petrecerea de nuntă
CAPITOLUL 5 Primul creștin
CAPITOLUL 6 Marele inamic
CAPITOLUL 7 Cei doi apărători
CAPITOLUL 8 Stăpânul care ascultă
CAPITOLUL 9 La dreapta Tatălui
CAPITOLUL 10 Îndrăzneala Mariei
MULȚUMIRI
NOTE

]]>
28021
Dumnezeul văilor mele https://www.carticrestine.co.uk/produs/dumnezeul-vailor-mele/ Mon, 24 Mar 2025 18:35:57 +0000 https://www.carticrestine.co.uk/?post_type=product&p=27661 există însemnătate în spatele durerii și suferinței noastre, susținând cu tărie și într-un mod revoluționar că această parte esențială a experienței umane poate fi depășită doar prin înțelegerea relației noastre cu Dumnezeu.  ]]>

 

Umblarea cu Dumnezeu prin suferință și durere

Timothy Keller abordează această problemă veche și arată că există însemnătate în spatele durerii și suferinței noastre, susținând cu tărie și într-un mod revoluționar că această parte esențială a experienței umane poate fi depășită doar prin înțelegerea relației noastre cu Dumnezeu. În definitiv, susține Timothy Keller, „una dintre principalele moduri prin care trecem de la cunoașterea abstractă despre Dumnezeu, la o întâlnire personală cu El, ca realitate vie, este prin cuptorul suferinței.”

Nu știam că suferința, în varietatea aspectelor ei, poate fi privită atât de încurajator și de folositor.

 – Booklist

Întrebarea legată de motivul pentru care Dumnezeu permite durerea și suferința în lume a frământat credincioși și necredincioși deopotrivă, milenii întregi. Timothy Keller abordează această problemă veche și arată că există însemnătate în spatele durerii și suferinței noastre, susținând cu tărie și într-un mod revoluționar că această parte esențială a experienței umane poate fi depășită doar prin înțelegerea relației noastre cu Dumnezeu. În definitiv, susține Timothy Keller, „una dintre principalele moduri prin care trecem de la cunoașterea abstractă despre Dumnezeu, la o întâlnire personală cu El, ca realitate vie, este prin cuptorul suferinței.”

Cartea aceasta e folositoare oricui! Are argumente pentru toată lumea: pentru agnostici (autorul susține cu argumente puternice că nu există atei), pentru filosofi și pentru credincioșii care sunt chemați să-L cunoască pe Hristos și părtășia suferințelor Lui. – The Gospel Coalition

Suferința noastră este adesea agravată și dublată, pentru că am transformat lucrurile bune în lucruri supreme. Suferința ne va face mai buni (mai degrabă decât mai răi) doar dacă, în timpul ei, învățăm să-L iubim pe Dumnezeu mai mult decât înainte. Iar asta se întâmplă dacă recunoaștem suferința lui Dumnezeu pentru noi în Isus Hristos și dacă ne ancorăm în rugăciune și încredere deplină în iubirea Lui. – Timothy Keller

CUPRINS
Introducere

PARTEA I: Înțelegerea cuptorului 
1. Culturile suferinței
2. Victoria creștinismului
3. Provocarea pentru secularism
4. Problema răului

PARTEA A II-A: Înfruntă cuptorul cu foc
5. Provocarea credinței
6. Suveranitatea lui Dumnezeu
7. Suferința lui Dumnezeu
8. Motivul suferinței
9. Învață să umbli
10. Varietățile suferinței

PARTEA A III-A: Umblă cu Dumnezeu prin cuptorul cu foc
11. Umblă
12. Plânge
13. Încrede-te
14. Roagă-te
15. Gândește, mulțumește, iubește
16. Nădăjduiește

Nu am simțit de multe ori în viața mea „pacea care întrece orice pricepere”. Dar a existat o perioadă pentru care sunt foarte recunoscător, deoarece ea a izvorât din această mare nădejde creștină. S-a întâmplat chiar înainte de operația mea de cancer. Așteptam să-mi fie îndepărtată tiroida, iar după aceea, m-am confruntat cu un tratament cu iod radioactiv pentru a distruge orice țesut tiroidian canceros rezidual din corpul meu. Bineînțeles că toată familia mea și cu mine am fost zguduiți de toate acestea și profund anxioși. În dimineața operației mele, după ce mi-am luat rămas-bun de la soția și fiii mei, am fost dus într-o cameră pentru a fi pregătit. În clipele înainte de a-mi da anestezicul, m-am rugat. Spre surprinderea mea, am primit brusc o nouă perspectivă clară asupra tuturor lucrurilor. Mi s-a părut că universul este un tărâm enorm de bucurie, veselie și frumusețe înaltă. Bineînțeles că așa era – nu a fost el umplut cu propria bucurie, înțelepciune, iubire și încântare nemărginită a Triunicului Dumnezeu? Și totuși, în acest mare glob de glorie se afla doar o fărâmă de întuneric – lumea noastră – unde exista, temporar, durere și suferință. Dar era doar o pată și, în curând, pata aceea avea să se estompeze și totul avea să fie ușor. M-am gândit: „Nu contează cu adevărat cum decurge operația. Totul va fi bine. Eu – soția mea, copiii mei, biserica mea – totul va fi bine”. Am adormit cu o pace puternică în inimă.

Timothy Keller

]]>
27661
Rugaciunea: Traieste uimirea apropierii de Dumnezeu https://www.carticrestine.co.uk/produs/rugaciunea-traieste-uimirea-apropierii-de-dumnezeu/ Fri, 10 Jan 2025 10:47:52 +0000 https://www.carticrestine.co.uk/?post_type=product&p=27444

 

Rugăciunea este continuarea unei conversații pe care Dumnezeu a început-o prin cuvântul și prin harul Său, o conversație care devine, în cele din urmă, o întâlnire deplină cu El.

Creștinii știu de așa de multă vreme că rugăciunea este calea prin care Îl pot experimenta cu adevărat pe Dumnezeu. Dar știm cu adevărat cum să ne rugăm? Răspunsul sincer la această întrebare ne deschide unei lumi întregi de instrucțiunii și îndrumări care ne pot ajuta să facem din rugăciune acel moment unic, intim și puternic al relației noastre cu Dumnezeu.

Cu profunzimea și înțelepciunea care îl caracterizează, Keller ne poartă pe cărările Scripturii și ale istoriei bisericii și ne oferă îndrumările care ne conduc către o viață de rugăciune activă și adâncă. Autorul nu se sfiește să ne pună în față oglinda Cuvântului și a practicii milenare a bisericii, călăuzindu-ne înspre practica rugăciunii de zi cu zi, dar și spre rugăciunea făcută în durere, disperare, în fața pierderii sau a iubirii, a iertării sau a nevoilor de tot felul.

Rugăciunea este singura cale a ajunge la o autentică cunoaștere de sine. Ea este, de asemenea, principala metodă prin care experimentăm o schimbare profundă:  reordonarea iubirilor noastre. Rugăciunea este instrumentul prin care Dumnezeu ne dăruiește atât de multe dintre lucrurile inimaginabile pe care le are pentru noi. Este modul în care Îl cunoaștem pe Dumnezeu, modul în care Îl recunoaștem în sfârșit pe Dumnezeu ca Dumnezeu. Rugăciunea este pur și simplu cheia pentru tot ceea ce trebuie să facem și să fim în viață.

Trebuie să învățăm să ne rugăm. Trebuie să o facem!

Imaginează-ți că ai fost diagnosticat cu o afecțiune letală, iar medicul ți-a spus că vei muri în câteva ore dacă nu îți administrezi un anumit medicament: o pastilă pe care trebuie să o iei în fiecare seară, înainte de culcare. Închipuie-ți că ți s-a spus că trebuie să ai grijă să nu ratezi nici măcar o pastilă, altfel vei muri. Ai uita să o iei? Te-ai putea scuza că în unele seri nu ai avut timp s-o iei? Nu. Pastila aceea ar fi atât de importantă pentru tine, încât nu ai uita de ea niciodată. Ei bine, dacă nu ne rugăm lui Dumnezeu, nu vom reuși să trecem cu bine prin toate încercările pe care le avem de înfruntat. Eu, cu siguranță, nu voi reuși.  Trebuie să ne rugăm. Nu putem uita de rugăciune. – Timothy Keller

CUPRINS

INTRODUCERE
De ce încă o carte despre rugăciune?

Partea Întâi: Dorește rugăciunea

UNU Necesitatea rugăciunii

DOI Măreția rugăciunii

Partea a doua : Înțelege rugăciunea

TREI Ce este rugăciunea?

PATRU Vorbește cu Dumnezeu

CINCI Întâlnește-L pe Dumnezeu

Partea a treia: Învață rugăciunea

ȘASE Scrisori despre rugăciune

ȘAPTE Reguli pentru rugăciune

OPT Rugăciunea rugăciunilor

NOUĂ Pietrele de încercare ale rugăciunii

Partea a patra: Aprofundarea rugăciunii

ZECE Rugăciunea ca o conversație: Meditează la Cuvântul Său

UNSPREZECE Rugăciunea ca întâlnire: Caută fața Lui

Partea a cincea: Să ne rugăm

DOISPREZECE Venerație: Laudă slava Lui

TREISPREZECE Intimitate: Descoperă harul Său

PAISPREZECE Frământare: Cere ajutorul Său

CINCISPREZECE Practică: Rugăciunea zilnică

Apendice: Modele pentru rugăciunea zilnică
Mulțumiri
Bibliografie selectată și adnotată despre rugăciune
Note

TIMOTHY KELLER s-a născut și a crescut în Pennsylvania, iar studiile și le-a făcut la Seminarul teologic Gordon-Conwell din cadrul Universității Bucknell, precum și la Seminarul teologic Westminster. În 1989, împreună cu soția sa, Kathy, Timothy Keller a pus bazele Bisericii Prezbiteriene „Redeemer” din Manhattan, New York. Astăzi, Redeemer are aproape șase mii de membri ce participă regulat la serviciile bisericii, un mare număr de biserici-surori și desfășoară o lucrare de plantare de biserici în marile orașe ale lumii. Timothy Keller este autorul multor cărți foarte apreciate, printre care: Argument pentru Dumnezeu, Dumnezeul risipitor, Sensul căsniciei, Profetul risipitor etc.

]]>
27444
Orice fapta buna https://www.carticrestine.co.uk/produs/orice-fapta-buna/ Tue, 11 Apr 2023 09:19:30 +0000 https://www.carticrestine.co.uk/?post_type=product&p=24621

 

Munca ta și lucrarea lui Dumnezeu

Pentru a fi în stare să muncești așa, trebuie să cunoști răspunsurile pe care Scriptura le dă următoarelor întrebări:

  • De ce vrei să muncești? (Adică, de ce trebuie să muncești pentru a trăi o viață împlinită?)
  • De ce este așa de greu să muncești? (De ce este munca atât de des neroditoare, fără sens și dificilă?)
  • Cum putem depăși dificultățile și cum putem găsi satisfacție în munca noastră prin intermediul Evangheliei?

Timothy Keller da valul la o parte si ne arata felul in care Dumnezeu a sadit scop si semnificatie in munca noastra de zi cu zi, in cariera noastra profesionala.

Această carte este o piatră de temelie a mișcării evanghelice moderne – The New York Times
 
Timothy Keller, pastor al Bisericii Prezbiteriene „Redeemer” aflate în New York, și autor al mai multor cărți devenite bestseller, și-a petrecut mai bine de douăzeci de ani din viață învățând și consiliind studenți, profesioniști aflați la început de carieră, dar și lideri cu experiență în ce privește importanța muncii și a chemării divine în viața cotidiană. Cartea de față este rezultatul acelor ani de slujire, un compendiu al gândurilor profunde și practice despre muncă, disponibil cititorilor de pretutindeni.

Convingător și pe alocuri surprinzător, Keller ne demonstrează tuturor că înțelepciunea biblică a rămas și astăzi un far călăuzitor atunci când ne punem întrebări legate de muncă, de carieră. De fapt, perspectiva creștină asupra muncii — faptul că muncim pentru a-i sluji pe ceilalți, nu pe noi înșine — poate fi fundamentul necesar nu doar pentru succesul profesional, ci și pentru o viață echilibrată. Keller ne arată cum excelența, integritatea, disciplina, creativitatea și pasiunea pe care le depunem la locul de muncă îi slujesc pe ceilalți și devin, pentru noi, cei care muncim așa, un act de închinare.

Ți se pare dificil să fii creștin într-un mediu competitiv? Cartea de față te cheamă să descoperi cum să te bucuri de succesul profesional fără a-ți sacrifica, pentru acest succes, sufletul. Keller ne îndeamnă pe toți să ne trăim plenar credința, deși poate muncim într-un mediu în care doar profitul contează.

Ba mai mult, suntem chemați să ne purtăm convingerile religioase dincolo de zidurile bisericii, să rămânem credincioși valorilor noastre și să facem alegeri care să-L onoreze pe Dumnezeu.

TIMOTHY KELLER s-a născut și a crescut în Pennsylvania, iar studiile și le-a făcut la Seminarul teologic Gordon-Conwell din cadrul Universității Bucknell, precum și la Seminarul teologic Westminster. În 1989, împreună cu soția sa, Kathy, Timothy Keller a pus bazele Bisericii Prezbiteriene „Redeemer” din Manhattan, New York. Astăzi, Redeemer are aproape șase mii de membri ce participă regulat la serviciile bisericii, un mare număr de biserici-surori și desfășoară o lucrare de plantare de biserici în marile orașe ale lumii. Timothy Keller este autorul multor cărți foarte apreciate, printre care: Argument pentru Dumnezeu, Dumnezeul risipitor, Sensul căsniciei, Profetul risipitor etc.

]]>
24621
Dumnezeul risipitor https://www.carticrestine.co.uk/produs/dumnezeul-risipitor/ https://www.carticrestine.co.uk/produs/dumnezeul-risipitor/#respond Mon, 12 Aug 2019 20:14:48 +0000 https://www.carticrestine.co.uk/?post_type=product&p=2288  

Recuperarea esentei crestinismului

Într-o prezentare a cărții Argument pentru Dumnezeu, „Newsweek” îl numea pe autorul acesteia, bine-cunoscutul pastor Timothy Keller, „un C.S. Lewis al secolului XXI”. În cartea de mai sus, Keller prezintă o explicație rațională a motivului pentru care ar trebui să credem în Dumnezeu. Acum, în Dumnezeul risipitor, el folosește una dintre cele mai cunoscute pilde creștine pentru a ne aduce un mesaj neașteptat de speranță și salvare.

Recurgând la abordarea intelectuală, atât de caracteristică lui, pentru înțelegerea creștinismului, Keller ne dezvăluie mesajul esențial al lui Isus din cea mai cunoscută pildă a Sa. În pilda aceasta, Isus ne arată harul risipitor al lui Dumnezeu atât față de oamenii nereligioși, cât și față de cei moraliști. Cartea de față îi va provoca atât pe evlavioși, cât și pe sceptici să vadă creștinismul într-o lumină cu totul nouă.

Timothy Keller s-a născut și a crescut în Pennsylvania și a studiat la Bucknell University, la Gordon-Cornwell Theological Seminary și la Westminster Theological Seminary. La început a fost pastor în Hopewell, Virginia. În 1989, împreună cu soția sa, Kathy, și cu cei trei fii ai lor, a înființat în Manhattan biserica prezbiteriană Redeemer. Astăzi Redeemer are aproape șase mii de participanți regulați la cinci servicii, o mulțime de biserici-fiice și plantează biserici în marile orașe din întreaga lume.

 

]]>
https://www.carticrestine.co.uk/produs/dumnezeul-risipitor/feed/ 0 2288
Argument pentru Dumnezeu https://www.carticrestine.co.uk/produs/argument-pentru-dumnezeu/ https://www.carticrestine.co.uk/produs/argument-pentru-dumnezeu/#respond Tue, 06 Aug 2019 17:15:19 +0000 https://www.carticrestine.co.uk/?post_type=product&p=2007 Credinta intr-o epoca a scepticismului

De ce ingaduie Dumnezeu suferinta in lume?
Cum poate un Dumnezeu care este dragoste sa trimita oameni in iad?
De ce este crestinismul atat de discriminatoriu?
Cum adica nu exista decat o singura religie adevarata?
De ce in numele lui Dumnezeu s-au purtat atat de multe razboaie?

In „Argument pentru Dumnezeu”, carte devenita bestseller New York Times, pastorul fondator al Bisericii prezbiteriene Redeemer din New York City, Timothy Keller, isi indreapta atentia asupra indoielilor frecvente pe care scepticii, dar chiar si crestinii devotati, le au cu privire la religie. Facand apel la literatura, filozofie, conversatii din viata de zi cu zi, ca si printr-o solida argumentare, Keller arata cum credinta in Dumnezeul crestinilor este una intemeiata si rationala. Credinciosilor practicanti el le pune la dispozitie o platforma solida de pe care sa poata respinge atacurile impotriva religiei lansate de aceasta epoca a scepticismului in care traim. Scepticilor, ateilor si agnosticilor el le ofera argumente incitante pentru care sa urmareasca ajungerea la Dumnezeu pe calea ratiunii.

Timothy Keller s-a născut și a crescut în Pennsylvania și a studiat la Bucknell University, la Gordon-Cornwell Theological Seminary și la Westminster Theological Seminary. La început a fost pastor în Hopewell, Virginia. În 1989, împreună cu soția sa, Kathy, și cu cei trei fii ai lor, a înființat în Manhattan biserica prezbiteriană Redeemer. Astăzi Redeemer are aproape șase mii de participanți regulați la cinci servicii, o mulțime de biserici-fiice și plantează biserici în marile orașe din întreaga lume.

]]>
https://www.carticrestine.co.uk/produs/argument-pentru-dumnezeu/feed/ 0 2007