Ancorat în realitatea anilor 60-70 ai secolului trecut, acest roman non-fiction descrie relația dintre doi studenți – Teodor, fiu de țărani din Transilvania, declarați de către regimul comunist „dușmani ai poporului”, și un „element străin”, italianca Ariella. Încercările lor disperate de a forma o familie au scandalizat Consiliul de Stat, instituție condusă de însuși Ceaușescu, și se transformă în război de uzură, unde nervii și rezistența sentimentelor sînt puse la încercare de către forțele oficiale și neoficiale ale regimului dictatorial, care, în schimbul aprobării căsătoriei, îl șantajează pe Teodor, cerîndu-i, prin oamenii Securității, să devină spion în Italia.

Gustul amar al vieții în dictatură, cînd sentimentele cele mai pure sînt contaminate de intruziunea brutală a instituțiilor statului, descoperirea că Securitatea folosea prietenii îndrăgostiților ca informatori, numeroasele lor scrisori, diferitele mărturii, documente personale, fotografii, dar mai ales memoria autentică a autorului constituie decorul unui scenariu de gingășie și vulnerabilitate umană și, în același timp, de sentimente de o intensitate inimaginabilă trăite de doi tineri născuți de o parte și de alta a Cortinei de fier. Un roman-document, Inele de hîrtie. Iubirea nu cunoaște granițe este îmbogățit de fapte istorice, o hîrtie de turnesol a vremurilor de astăzi și a celor de ieri. (Raluca Lazarovici Vereș)

„Am plecat de la sînul tău cu o zi înainte de a împlini 26 de ani. Om făcut, dar prea semănam cu tine. În timpul cît am fost plecat am învăţat multe lucruri care m-au schimbat puţin. Au fost momente în viaţa mea cînd te-am urît, momente cînd mi-ai fost indiferentă şi momente cînd te-am iubit şi mai mult ca înainte de a te părăsi. Încăpăţînată cum eşti, tu nu m-ai părăsit niciodată. Dimpotrivă, m-ai persecutat cu iubirea ta în numele unui trecut numai al nostru. Am învăţat că aşa face o mamă. Şi că eu, ca fiu, nu pot să mă sustrag iubirii tale. Ţara ţi-o porţi în suflet oriunde ai fi, te urmăreşte obsesiv, chiar şi atunci cînd crezi că nu o mai vrei. Ai încercat şi tu să te schimbi, dar încă nu ţi-a reuşit prea bine. De aceea, după atîta amar de vreme, îţi întorc respectuos amintirile noastre, aşa cum le-am purtat eu prin lume. M-au ajutat să mă schimb. Sper să te ajute şi pe tine. Ştiu că ai nevoie.” (Teodor Flonta, aprilie 2018, Hobart, Tasmania)

„Cartea a fost pentru mine o revelație. Și va fi – n-am nicio îndoială − și pentru cei care o vor citi de acum înainte. Autorul, originar din România, povestește fapte de un dramatism zguduitor, trăite de el și familia lui, în timpul comunismului. Scris cu un remarcabil talent literar, uneori în engleză, alteori în italiană, cu o conștiinţă morală clară, acest roman non-fiction a fost tradus admirabil în română de prietenul său din studenție, Paul Budimir.” (Alex Ștefănescu)