Ele au fost atât de bine primite, încât am considerat necesar să ofer o nouă culegere din aceste întrețineri pe care le-am încredințat în exclusivitate îngerilor. Dar puteți merge alături de mine? Nu trebuie să comparați gândurile unui captiv imobilizat, într-o celulă întunecoasă și infectă, ani în șir, cu acelea care vă trec prin minte stând în apartamentul dumneavoastră confortabil sau într-o adunare creștină plină de viață. Încercați mai degrabă să înțelegeți ceea ce gândesc milioanele de creștini din închisorile comuniste când sunt asaltați de îndoieli, de disperare, ca să nu mai vorbim de boli și torturi.

Citiți cartea aceasta cu dragoste față de cei ce se confruntă cu suferințe de nedescris, fără a încerca s-o comparați cu un corp de doctrină. Noi nu aveam în închisoare Biblia și uitasem teologia.”

–Richard Wurmbrand

– fragment –

Un ateu respectabil

Un ateu respectabil este unul care se înclină în fața Bisericii cu recunoștință pentru ceea ce omenirea datprează creștinismului. Dar a scuipa în fântâna din care ai băut tu și toată lumea civilizată este groaznic de nedrept.

În secolul XVI, când ateismul era rar printre evrei, un evreu i-a spus unui rabin:

– Eu nu cred în Dumnezeu.

Rabinul l-a îmbrățișat pe acest om și i-a zis:

– Cât de mult te invidiez, frate! Tu ești într-o stare spirituală mai bună decât a mea. Când eu văd un om în suferință, îmi spun: „Domnul îl va ajuta” și nu-i dau niciun ajutor. Tu nu crezi în existența lui Dumnezeu, așa că trebuie să faci faptele pe care le-ar făptui Dumnezeu dacă ar exista. Fă în felul acesta: hrănește pe cei flmânzi, mângâie pe cei deznădăjduiți, dă adevăr și bucurie celor în nevoie, îmbrățișează fiecare cu dragoste și, în general, poartă-te cum ar face-o Dumnezeu dacă ar exista. Apoi, vino din nou după un an și spune-mi dacă există Dumnezeu sau nu.

Rabinul și-a permis să ia o atitudine elegantă față de acel ateu, ca să-l încurajeze să scoată tot ce este mai bun din ateismul lui. Voi, rivalii mei comuniști, voi vă purtați în felul acesta cu un credincios?

–Richard Wurmbrand

Anii de închisoare nu mi s-au părut prea lungi, deoarece singur în celula mea, am descoperit că, dincolo de credință și iubire, există bucuria întru Domnul: o adâncă și extraordinară fericire, fără seamăn în lumea aceasta. Iar când am ieșit din pușcărie eram ca un om care coboară de pe vârful muntelui – de unde cuprinsese până departe cu privirea pacea și frumusețea unui întreg ținut – ca să revină în câmpie.

Richard Wurmbrand (din Prefață)

O părticică dintr-o viață mistuită de dragostea divină, mărturia de față este centrată pe Cristosul întâlnit personal de autor, dovedit cu putere de Sfânta Scriptură și manifestat între oameni prin harul Lui nemărginit.

Prigonit de o parte dintre creștini din pricină că era evreu, persecutat de unii evrei deoarece era creștin, Richard Wurmbrand este profund preocupat de trăirea unei vieți abundente, întâmpinând orice împotrivire cu puterea invincibilă a dragostei, în special iubirea față de vrăjmași.

Lucrând pentru întoarcerea la Dumnezeu a fraților săi, evreii, el răspunde cu iubire antisemiților și duce lupta pentru cauza lui Cristos cu toate mijloacele concepute de o minte luminată de Duhul Sfânt, cu toate resursele izvorâte dintr-o inimă umplută de prezența lui Dumnezeu. În felul acesta, cartea constituie o mărturie frapantă.

Domnul Isus a spus: „Vorbesc după cum M-a învățat Tatăl Meu” (Ioan 8:28).

Inclusiv pe cruce, Domnul Isus a vorbit după cum L-a învățat Tatăl.

Cele șapte cuvinte de pe cruce:

„Tată, iartă-i căci nu știu ce fac!”

„Adevărat îți spun că astăzi vei fi cu Mine în rai”

„Femeie, iată, fiul tău! Iată mama ta!”

„Eli, Eli, lama sabahtani?”

„Mi-e sete!”

„S-a săvârșit!”

Tată, în mâinile Tale Îmi încredințez duhul!”

Să petrecem și noi un ceas la piciorul crucii, ascultând cuvinte scumpe și căutând a înțtelege tâlcul lor. Ele ni-L descoperă pe Dumnezeu mai bine decât toate cuvântările Domnului Isus, deoarece în acestea a fost și o parte de pregătire, în timp ce cuvintele de pe cruce au țâșnit spontan din adâncurile ființei Sale divine.

Richard Wurmbrand s-a născut pe 24 martie 1909 în București. Până la vârsta de 85 de ani a fost activ și a călătorit în întreaga lume propovăduind Cuvântul lui Dumnezeu înaintea a milioane de oameni și vorbind despre frumusețea și suferința României. Este autorul a peste 20 de titluri de o valoare incontestabilă. Este probabil cel mai tradus autor român până în prezent. A murit la 92 de ani, în Torrance, California pe 17 februarie, 2001.

35 de dovezi, motive temeinice ale existentei lui Dumnezeu

Cartea aceasta s-a născut în închisorile comuniste unde autorul, pastorul luteran român, a rămas în detenție timp de 14 ani, credința sa reprezentând, în opinia autorităților comuniste, o crimă abominabilă. În cursul celor 14 ani, pastorul Richard Wurmbrand a fost supus, în permanență, unor tentative de spălare a creierului.

„Nu există Dumnezeu… Nu există Dumnezeu…” răsunau viguros difuzoarele instalate în fiecare celulă. În pofida acestei presiuni permanente, pastorul Wurmbrand a rămas neclintit în convingerile sale. El s-a sprijinit chiar și pe persecuțiile al cărui obiect era pentru a-și consolida argumentația, dezvoltând-o pe parcursul numeroaselor conversații purtate cu ateii.

Astăzi, întărit printr-o viață de martor excepțional al lui Cristos și punându-se, ca de obicei, în slujba semenilor, el oferă „Treizeci și cinci de dovezi ale existenței lui Dumnezeu”: treizeci și cinci de motive temeinice pentru un necredincios să creadă în Dumnezeu și pentru creștini, să spere în harul divin.

”Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.” – Ioan 3:16 

„Religia creștină constă în a deveni îmbătat de dragoste. Oamenii îmbătați confundă lucrurile și persoanele. Distincția între „eu”, „tu” și „el” dispare. Așadar, când vorbesc eu, dacă sunt îmbătat de dragostea pentru Dumnezeu, Dumnezeu vorbește prin mine.”

–Richard Wurmbrand

Richard Wurmbrand s-a născut pe 24 martie 1909 în București. Până la vârsta de 85 de ani a fost activ și a călătorit în întreaga lume propovăduind Cuvântul lui Dumnezeu înaintea a milioane de oameni și vorbind despre frumusețea și suferința României. Este autorul a peste 20 de titluri de o valoare incontestabilă, dintre care amintim: Cu Dumnezeu în subterană, 100 de meditații din închisoare, Cele 7 cuvinte de pe cruce, Predici din celul asinguratică etc. Este probabil cel mai tradus autor român până în prezent. A murit la 92 de ani, în Torrance, California, pe 17 februarie 2001.

Avraam a fost un om ca oricare altul, cu calități, dar și cu defecte. El nu s-a impus nici printr-o cunoaștere desăvârșită a lui Dumnezeu, nici printr-o mare înălțime morală. El nu a scris nimic și nu a inventat nimic. De ce este atunci numit „tatăl tuturor credincioșilor, prietenul lui Dumnezeu”? De ce, atât în Vechiul Testament cât și în Noul Testament, Dumnezeu este numit Dumnezeul lui Avraam? De ce spune Dumnezeu că acesta va fi Numele Lui în veci? Fiindcă, deși Avraam nu a avut alte calități speciale, a avut una care le întrece pe toate, o calitate prin care dobândește totul de la Dumnezeu, și anume CREDINȚA pe care Avraam… a fost primul care a cunoscut-o, a avut-o și a practicat-o.

Richard Wurmbrand, un evreu român și pastor evanghelic, a petrecut 14 ani în închisorile comuniste. În liniștea perfectă a celulei izolate – fără Biblie sau altă carte, neîntâlnind niciodată oameni – el a învățat acest fel de vorbire. Prin cartea Oracolele lui Dumnezeu, ne provoacă să devenim exact purtătorii de cuvânt ai lui Dumnezeu.

Culese şi ordonate de NICOLAE MOLDOVEANU

Nu toate gândurile cuprinse în carte au ţinuta unui aforism. Unele sunt cugetări mai largi, în forma de învăţătură practică, dar toate sunt pătrunse de duhul Scripturii Sfinte: mustesc de adevărul ei. Şi, mai ales, aceste „perle” au crescut în adâncul mării suferinţelor; acolo s-au şlefuit, pentru ca să fie folositoare spre mântuirea tuturor celor ce le primesc, prin credinţa în Cel care, prin suferinţă şi moarte – ISUS CRISTOS – a plătit preţul răscumpărării întregii omeniri. Prin El ne-au venit harul şi adevărul. Cugetările adunate aici sunt o sinteză a gândirii acestui mare slujitor al lui Cristos, un imbold spre cercetare, o hrană a gândirii.
–Nicolae Moldoveanu

– fragment –

În măsura în care ne îndepărtăm de Dumnezeu, adevărul se îndepărtează de noi. Fără adevărul deplin, viaţa ta va fi un eşec, iar dacă eşti o persoană talentată, va fi o catastrofă pentru alţii. Mai greu e să trăieşti o zi în adevărata ascultare, decât un an în intenţii şi planuri mari. Biruinţa desăvârşită este să te biruieşti pe tine însuţi.

Bucuria în Hristos nu este o chestiune de temperament. Toţi credincioşii, indiferent de temperament, au bucuria negrăită şi strălucită. Temperamentul decide numai felul de exprimare a bucuriei. Isus este Domnul bucuriei. Bucură-te că ai un Dumnezeu, care-ţi este Tată! Bucură-te că ai un Mântuitor, care-ţi dă har – Isus Hristos! Bucură-te, gândindu-te că necazurile sunt şcoala desăvârşirii. Fiecare zi pe care ai trăit-o fără bucurie este o pagubă de neînlocuit. Respingerea bucuriei este respingerea creaţiei lui Dumnezeu. Oamenii din lume nu înţeleg bucuria creştinilor care suferă, după cum nici broasca dintr-o fântână nu înţelege ce este un ocean. Bucuria omului credincios, ca şi mirosul florilor nu se nasc dintr-un suflet veşted. Nu tristeţea, ci bucuria Îl onorează pe Dumnezeu în viaţa celor credincioşi.

Domnul nu se luptă pentru cel ce nu face el însuşi paşi înainte. În lupta dintre idei, biruinţa finală nu poate fi decât a creştinilor. Biserica nu este o societate de sfinţi perfecţi, ci de candidaţi la sfinţenia perfectă. Ai grijă să nu alergi în zadar, dacă nu alergi cu adevărata biserică. Omul drept e îndrăzneţ ca leul, dar plăcut şi blând ca mielul. Egoismul este prima verigă din lanţul lung al oricăror vicii. Nu fi atât de blând încât să renunţi la îndeplinirea scopului tău. Antidotul sălbăticiei este blândeţea. A umbla trist după ce ai mărturisit că Isus ţi-a iertat păcatele este un păcat. Omul drept este îndrăzneţ ca leul, dar şi plăcut şi blând ca mielul.

Strigătul bisericii prigonite nu este un aspru rechizitoriu la adresa persecutorilor Bisericii – așa cum ar putea părea la o lectură superficială, – ci este un poem al dragostei lui Cristos care l-a inundat pe autor, iar el la rândul său, revarsă din această dragoste peste semenii săi, cuprinzându-i aici chiar și pe prigonitori.

Apărută în Vest, în 1967, cartea aceasta aduce primele mărturii despre Biserica prigonită din dosul Cortinei de Fier.

Devenită bestseller și tradusă în numeroase limbi, apare abia acum în România, țara de baștină a autorului.

Cum multe dintre faptele relatate s-au petrecut în țară, cartea, pe lângă mișcătoarele dovezi ale forței spirituale a martirilor creștini, are o incontestabilă valoare ca document, pentru acea epoca întunecată a istoriei noastre.