Pentru cei credincioși, obținerea mângâierilor spirituale în această viață este o chestiune de cea mai mare importanță pentru gloria lui Dumnezeu și avantajul lor propriu prin Evanghelie. Căci Dumnezeu dorește din abundență ca moștenitorii făgăduinței să primească mângâieri puternice și a pregătit căi și modalități pentru împărtășirea acestora. Participarea credincioșilor la aceasta este preocuparea lor principală în această lume, fiind astfel socotită de către ei înșiși. Dar bucuriile lor înviorătoare efective în aceste mângâieri sunt împiedicate în diferite moduri de către puterea rămășițelor păcatului în colaborare cu alte ispitiri. Prin urmare, neglijând dreptul și privilegiul lor prin Evanghelie, în realitate ei sunt deseori lipsiți de un simț îndurător al acestora și în consecință, lipsiți de acea alinare pe care sunt vrednici s-o aibă în toate îndatoririle, încercările și suferințele. Acum, rădăcina din care cresc toate mângâierile reale, din care se ivesc și răsar, este credința adevărată și mântuitoare, credința aleșilor lui Dumnezeu. Prin urmare, aceste mângâieri corespund și sunt proporționale cu dovezile pe care cineva le are în el însuși cu privire la această credință; cel puțin, acestea nu pot fi menținute fără asemenea dovezi.

Cuprins

Cuvânt înainte
1. Introducere
2. Cum aprobă credința mântuitoare această cale
3. A doua dovadă a credinței aleșilor lui Dumnezeu
4. A treia dovadă a credinței aleșilor lui Dumnezeu
5. A patra dovadă a credinței aleșilor lui Dumnezeu

Fragmente sugestive

Calea pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru salvarea păcătoșilor este un rod și un rezultat al înțelepciunii infinite și este puternic eficientă în vederea îndeplinirii obiectivului ei. În felul acesta trebuie ea să fie primită sau va fi respinsă. Nu este suficient să admitem noțiunile ei așa cum sunt ele declarate, dacă nu suntem sensibili la înțelepciunea și puterea divină din ea, astfel încât să ne putem încrede în ea cu siguranță. Asupra ofertei ei se rezumă diferențele dintre oameni, evidente pentru eternitate. Unii se uită la ea și o îmbrățișează ca fiind puterea și înțelepciunea lui Dumnezeu; alții o resping realmente ca pe un lucru nebunesc și slab, nepotrivit pentru a te încrede în el. Despre asta vorbește pe larg apostolul în 1 Corinteni 1:18-24. Și acesta este un lucru misterios în religie: același adevăr divin este propus prin aceleași modalități și în același timp unor persoane diverse, toate aflându-se în aceeași condiție, în aceleași circumstanțe, toate interesate la fel despre lucrul care este propus acolo: unii dintre ei o primesc, o îmbrățișează, o aprobă și se încred în ea pentru viață și mântuire; alții o batjocoresc, o resping, n-o prețuiesc, nu se încred în ea. Pentru unii este înțelepciunea lui Dumnezeu și puterea lui Dumnezeu; pentru ceilalți, slăbiciune și nebunie.

Este un lucru măreț să înțelegi într-o manieră potrivită faptul că un biet suflet care a fost vinovat de multe păcate, părăsind trupul fie prin durere, necazuri și agonii, fie prin violență exterioară, va fi admis imediat și primit în prezența glorioasă a lui Dumnezeu, împreună cu toți servitorii sfinți ai tronului Său, pentru ca acolo să se bucure de odihnă și binecuvântare pentru totdeauna. Dar aici din nou, credința discerne și aprobă această măreață și inefabilă operație divină, ca fiind ceea ce se potrivește măreției infinite a acelei înțelepciuni și acelui har care au gândit-o la început, glorioasei eficacități a mijlocirii lui Hristos și excelenței sfințirii Duhului Sfânt, fără vreo așteptare ca ceva din sine însuși să fie o cauză meritorie pentru admiterea în gloria aceasta. Niciodată n-a știut ce este această intrare în glorie, nici n-a dorit-o într-o manieră potrivită, omul care a căutat în sine însuși ceva care să o merite sau care a conceput orice fel de echilibru între ea și ceea ce este el sau ce a făcut în această lume. Prin urmare, unii dintre cei care nu au această credință au inventat o altă stare care să-i facă potriviți pentru cer, după ce oamenii pleacă din această lume, pe care au numit-o purgatoriu; căci ei nu înțeleg pe ce baze trebuie un om să se aștepte la o intrare în glorie în momentul plecării din această lume.