„Noi, Karamazovii, sintem la fel, chiar si in sufletul tau, ingere, viermele traieste si e sortit sa dezlantuie adevarate furtuni! Furtuni, iti spun, fiindca desfatarea se dezlantuie ca o furtuna, mai apriga chiar decit o furtuna! Frumosul este ceva cumplit, infiorator! Infiorator, intelegi? Pentru ca nu poti sa‑l cuprinzi, nu poti sa stii ce‑i acolo, si nici n‑ai cum sa stii, fiindca Dumnezeu ne‑a pus in fata numai enigme. Aici se intilnesc toate extremele si toate contradictiile salasluiesc laolalta. Eu, fratioare, nu sint un om cult, dar am stat si am cugetat mult. Sint atitea taine care ne inconjoara! Prea multe enigme apasa asupra bietului om pe acest pamint. Dezleaga‑le, cum te taie capul, si iesi la liman teafar, nevatamat, daca‑ti da mina. Frumosul!… Acolo unde mintea vede numai rusine, inima descopera frumosul. Poate, oare, Sodoma sa reprezinte frumosul? Crede‑ma ca pentru cei mai multi oameni frumosul este insasi Sodoma! Poti tu sa dezlegi taina asta? Si te cutremuri cind te gindesti ca frumosul nu este numai ceva care te inspaiminta, dar in acelasi timp si o taina nepatrunsa. Aici se da lupta dintre diavol si Dumnezeu, iar cimpul de batalie este insusi sufletul omului. Dar fiecare, cum se zice, vorbeste despre ce‑l doare. Si acum asculta, sa trecem la fapte…” (F.M. Dostoievski)

„In momentul acesta, cind ma pregatesc sa astern pe hirtie viata eroului meu, Alexei Fiodorovici Karamazov, ma simt oarecum incurcat si iata de ce: desi spuneam ca este eroul romanului meu, imi dau seama ca Alexei Fiodorovici nu e nici pe departe ceea ce se cheama un om mare; ma astept deci sa mi se puna o seama de intrebari inevitabile, bunaoara: «Prin ce poate fi atunci remarcabil Alexei Fiodorovici de vreme ce l‑ai ales eroul dumitale? Ce a facut? Cine il cunoaste si prin ce s‑a facut el cunoscut? De ce eu, cititor, trebuie sa‑mi pierd vremea cercetind imprejurarile vietii lui?» Pentru mine el este intr‑adevar un om cu totul deosebit, dar am mari indoieli ca voi reusi sa‑l conving de acest lucru si pe cititor. Greutatea consta in faptul ca, desi Alexei Fiodorovici poate fi numit om de actiune, el se manifesta intr‑un fel destul de vag si de nedefinit.
De altfel, nici nu cred ca s‑ar putea in epoca noastra sa‑i pretindem unui om sa urmareasca un tel precis in tot ce face. Un lucru totusi e sigur, si anume ca eroul meu este un om original, daca nu chiar ciudat. Originalitatea si ciudatenia lui insa mai mult ii dauneaza decit ii confera vreun merit ca sa fie luat in seama de semenii sai, mai ales in timpurile noastre, cind lumea cauta sa asocieze cazurile particulare si sa descopere o semnificatie cit de cit generala in haosul care domneste pretutindeni. Iar un om ciudat este, de cele mai multe ori, un caz particular, izolat. Nu‑i asa?” (F.M. Dostoievski)