Disciplinele spirituale – Carti Crestine https://www.carticrestine.co.uk Marea Britanie | Librarie online cu livrare in UK Sun, 15 Mar 2026 16:48:51 +0000 ro-RO hourly 1 https://www.carticrestine.co.uk/wp-content/uploads/2019/07/cropped-favicon-32x32.png Disciplinele spirituale – Carti Crestine https://www.carticrestine.co.uk 32 32 Disciplinele spirituale https://www.carticrestine.co.uk/produs/disciplinele-spirituale/ https://www.carticrestine.co.uk/produs/disciplinele-spirituale/#respond Sun, 08 Nov 2020 12:50:36 +0000 https://www.carticrestine.co.uk/?post_type=product&p=14178

Calea maturității creștine

TITLUL ORIGINAL: Celebration of Discipline

AUTOR: Richard J. Foster este un teolog şi autor contemporan, din tradiţia quaqerilor. A absolvit Universitatea George Fox din Oregon şi şi-a luat doctoratul în teologie pastorală la Seminarul Teologic Fuller, din State Unite. A predat la universitatea Friends şi a fost pastor la bisericile evanghelice Friends. Este autorul mai multor cărţi, traduse în numeroase limbi, adresate publicului larg, cea mai cunoscută carte a sa rămânând Disciplinele spirituale care s-a vândut în peste un milion de exemplare şi a fost declarată de revista Christianity Today drept una dintre cele mai influente zece cărţi ale secolului XX.

TRADUCĂTOR: Amelia Chiţescu

SUBIECT: Calea maturităţii creştine, şi modalităţile care ajută credinciosul să se disciplineze şi să se aproprie mai profund de Dumnezeu.

REZUMAT:
Richard Foster se numără printre cei care au găsit această reuşită îmbinare. Având o viziune adânc înrădăcinată în opera clasicilor devoţionali, autorul ne oferă un studiu atent care poate avea, în sine, o valoare durabilă în timp. Cu toate că volumul de faţă datorează mult clasicilor, nu se vrea a fi o carte despre ei, ci reprezintă o lucrare pe deplin originală. Ceea ce surprinde dintru început este caracterul comprehensiv ce reiese dintr-un mod actual de tratare a problemelor. Multe cărţi contemporane tratează aspecte specifice ale vieţii interioare, însă cea de faţă se evidenţiază prin abordarea unei varietăţi impresionante de teme esenţiale, într-o notă plină de îndrăzneală şi prospeţime. Autorul examinează un spectru larg de experienţe umane, de la mărturisire până la simplitatea bucuriei, dând naştere unei cărţi care e produsul unor lecturi vaste şi a unei gândiri profunde şi care nu poate fi citită decât pe îndelete.

Sursele de inspiraţie variază, cea de bază fiind Sfânta Scriptură, urmată de clasicii devoţionali unanim recunoscuţi, însă autorul nu se limitează doar la aceste izvoare. Cititorul atent va recunoaşte de îndată că textul datorează la fel de mult şi gânditorilor laici; iar dacă luăm în considerare faptul că autorul însuşi este un quaker, contribuţia proeminentă a autorilor clasici quakeri nu trebuie să ne surprindă. Putem include aici operele lui George Fox, John Woolman, Hannah Whitall Smith, Thomas Kelly şi mulţi alţii. Scopul nu este sectar, ci, din contră, unul profund ecumenic, de vreme ce studiile pătrunzătoare nu trebuie niciodată limitate la gruparea în care au prins viaţă. Drept urmare, ne aflăm în faţa unui mesaj ce poate fi universal împărtăşit. Problema simplităţii este, în mod special, tratată cu o deosebită profunzime, în parte tocmai pentru că nu e văzută ca simplă. Cu adevărat cele zece principii de exprimare exterixoară a simplităţii, pe care le găsim în capitolul 6, alcătuiesc o motivaţie suficientă pentru apariţia unei noi cărţi referitoare la viaţa spirituală. Deşi îşi au rădăcinile într-o înţelepciune străveche, cele zece principii enunţate sunt adaptate într-un mod remarcabil lumii contemporane. Autorul înţelege că accentuarea exagerată a simplităţii poate deveni ea însăşi o capcană. Din această cauză el ocoleşte hotărât îndemnul la o atitudine de sărăcie afişată, deşi afirmă răspicat: „Nu vă luaţi după mode, cumpăraţi-vă doar lucrurile de care aveţi nevoie.“ Dacă această propunere radicală ar fi adoptată de cât mai mulţi, ea ar elibera nenumăraţi oameni care cad victime reclamelor publicitare, în special a celor televizate. Ar izbucni o adevărată revoluţie culturală dacă un număr considerabil de oameni s-ar supune poruncii: „Renunţaţi la a fi strângători!“ Cele mai mari probleme ale zilelor noastre nu sunt cele tehnologice deoarece pe acestea încă le putem controla. Nu sunt nici măcar cele de natură politică sau economică, deoarece astfel de dificultă ţi, oricât de evidente ar fi, decurg, în mare parte, din complicaţii mai mari. Cele mai dificile probleme sunt, însă, cele de natură morală şi spirituală, şi, dacă nu vom face progrese în aceste domenii, însă şi supravieţuirea noastră ar putea fi periclitată. În acest mod s-au prăbuşit multe dintre culturile avansate ale trecutului. Tocmai de aceea, salut cu căldură apariţia unei lucrări cu adevărat mature despre cultivarea unei vieţi spirituale armonioase.

GRUPURI ŢINTĂ:

  • laici preocupaţi de sfera religioasă, de întelegerea Evangheliei;
  • misionari, evanghelişti şi preoţi;
  • responsabili cu învăţătura în biserică;
  • studenţi la seminarii biblice, pastori şi lucrători creştini.

CARACTERISTICI SPECIALE:

  • stil plăcut, accesibil, şi foarte captivant;
  • o combinaţie suprinzătoare între profunzimea ideilor şi claritatea expunerii lor;
  • structură logică, persuasivă, plăcut de urmărit şi usor de înţeles;
  • o ediţie nouă, mai elegantă, pe hârtie de import şi cu o mai bună aranjare în pagină a textului.

Cuprins

Cuvânt înainte     7
Mulţumiri     9
1. Disciplinele spirituale – calea spre libertate     11

Partea I. Disciplinele interioare
2. Disciplina meditaţiei     27
3.  Disciplina rugăciunii     48
4. Disciplina postului     65
5. Disciplina studiului     82

Partea II. Disciplinele exterioare
6. Disciplina simplităţii     101
7. Disciplina solitudinii     121
8. Disciplina supunerii     138
9. Disciplina slujirii     156

Partea III. Disciplinele comunităţii
10. Disciplina mărturisirii     177
11. Disciplina închinării     194
12. Disciplina călăuzirii     214
13. Disciplina sărbătorii     231

Note 246

]]>
https://www.carticrestine.co.uk/produs/disciplinele-spirituale/feed/ 0 14178
Disciplinele spirituale – Vladimir Pustan https://www.carticrestine.co.uk/produs/disciplinele-spirituale-vladimir-pustan/ https://www.carticrestine.co.uk/produs/disciplinele-spirituale-vladimir-pustan/#respond Mon, 23 Sep 2019 08:52:19 +0000 https://www.carticrestine.co.uk/?post_type=product&p=4344

Prefata

Am incercat in predicile din care s-a nascut cartea de fata sa arunc putina lumina pe cateva mijloace practice de crestere spirituala. Am inteles aceasta nevoie observand felul gresit in care biserica crestina din Romania intelege mantuirea.
O parte a bisericii, cea istorica, pune accent pe ceea ce trebuie sa faca omul, harul lui Dumnezeu nefiind castigat decat in urma unei corvezi spirituale, fara bucurie si mereu tinand in mana balanta cu fapte, care musai trebuie sa fie mai grea decat cea a credintei.
In cealalta extrema se situeaza biserica evanghelica ce considera ca Hristos a facut si face totul pentru mantuirea noastra, noi doar trebuie sa stam plictisiti si timorati sa ni se umple viata cu binecuvantari si credinta mereu in crestere.
Intre „trebuie sa fac totul ca sa fiu mantuit” si „sunt mantuit, nu mai trebuie sa fac nimic” stau disciplinele spirituale care nu sunt altceva decat obiceiuri spirituale bune ce se formeaza in timp, obiceiuri ce ne vor ajuta in lupta spirituala, ne vor creste, ne vor desparti de lumea cu ispitele ei, ne vor face mai puternici.
Isus era singurul care nu era obligat sa le practice, si totusi le-a practicat pentru a ne arata noua o cale pe care trebuie sa o urmam. Noi nu obtinem favoruri de la Dumnezeu daca le practicam, dar Dumnezeu se va bucura de fiecare om ce intelege ca rezultatele biruintelor spirituale nu sunt instant, ci sunt o suma a unei vieti cu calendar spiritual precis. Fugim de cuvantul „disciplina” pentru ca suna iritant la urechea firii pamantesti, dar un crestin disciplinat e un pleonasm, asa cum un crestin fara practici spirituale de zi cu zi e o anomalie.
Trezirea spirituala din Romania va veni prin oameni care studiaza zilnic Scriptura, se roaga zilnic, postesc saptamanal, isi marturisesc pacatele, se supun, slujesc, se inching, sarbatoresc, sunt buni, sunt calauziti.
Toate acestea se invata, toate acestea se exerseaza. Am incercat sa fiu practic si sa-mi doresc sa vad ca functioneaza. Dupa doi ani de la studiul pe care l-am facut cu tinerii pot spune cu bucurie ca functioneaza, iar rezultatele m-au incurajat sa dau forma scrisa acestor predici.
Imi doresc ca bucuria mea sa creasca, stiind ca sunt pentru voi o treapta pe care sa va urcati un pas spre cer.

In slujba Marelui Imparat,

Presedinte Ciresarii
Dr. Vladimir Pustan

CUPRINS

Prefata
Calea harului disciplinat
Crescand printr-o viata disciplinata
Un scop pentruo viata disciplinata
Prioritatile unei vieti disciplinate
Disciplina planificarii timpului
Disciplina studiului
Disciplina rugaciunii
Disciplina postului
Disciplina marturisirii pacatului
Disciplina inchinarii
Disciplina slujirii
Disciplina calauzirii
Disciplina supunerii
Disciplina simplitatii
Disciplina bunatatii
Disciplina sarbatoririi
Rezultatul disciplinelor – un crestinism radical

]]>
https://www.carticrestine.co.uk/produs/disciplinele-spirituale-vladimir-pustan/feed/ 0 4344